La a doua sesiune a examenului naţional de bacalaureat, care începe astăzi, s-au înscris 1.332 de candidaţi argeşeni din promoţia curentă şi din seriile anterioare, am aflat de la Eugenia Jianu, inspector şcolar general adjunct. Pentru o elevă din judeţ care a suferit, recent, un accident probele vor fi organizate la domiciliul acesteia, fiindu-i acceptată solicitarea înaintată Ministerului Educaţiei Naţionale, prin Inspectoratul Şcolar.
Accesul în săli
Astăzi are loc proba de limba şi literatura română, la 23 august – cea obligatorie a profilului şi la 26 august – cea la alegere a profilului şi specializării. Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7.30 – 8.30. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate. De prisos să adăugăm că toate sălile de examen au în dotare camere de supraveghere audio-video.
Cinci centre de examen
În Argeş au fost stabilite cinci centre de examen: trei la Piteşti (Colegiul Tehnic „Dimitrie Dima”, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, Liceul Tehnologic „Astra”) şi câte unul la Câmpulung (Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”), respectiv la Curtea de Argeş (Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu”). Totodată, unicul centru de evaluare se află la o şcoală din Piteşti.
Telverde
Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română se vor desfăşura la 27 şi 28 august. Evaluarea competenţelor digitale va avea loc la 30 august şi 2 septembrie, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională este programată la 2 şi 3 septembrie.
Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută la 3 septembrie (până la ora 12). În aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12 şi 16. Rezultatele finale vor fi făcute publice la 7 septembrie.
De reţinut şi că Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţie linia TELVERDE (0800801100) pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul examenului. Aceasta va fi disponibilă în perioada 21 – 22 august, respectiv luni, 26 august, între orele 8-16, iar vineri, 23 august, între orele 8-14.
Reamintim că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin la probele scrise.
71,89%, rata de promovare
La prima sesiune a bacalaureatului s-au prezentat 4.375 de candidaţi argeşeni dintre cei 4.601 înscrişi, trei fiind eliminaţi fiindcă au încercat să fraudeze examenul. Au luat 10 pe linie la examenul de maturitate următorii elevi: Ioana Adina Antonescu, Andreea Valeria Atanasescu, Maria Irina Botea, Cosmina Georgiana Floarea, Bianca Mihaela Gănescu şi Alexandru Motoi (Colegiului Naţional „I.C. Brătianu” Piteşti), Radu Nicolae Rotaru (Colegiul Naţional „Al. Odobescu” Piteşti) şi Izabela Mihaela Ene (Liceul Teoretic „Ion Mihalache” Topoloveni). Iar procentul de promovare a fost de 71,89%.
Un Comentariu
Anonim
Care „foc” ,…că e…VÂLVĂTAIE ?!!