Poliţişti din Bascov aflaţi pe raza comunei Merişani au făcut semnal de oprire unui autoturism. Ignorându-i, şoferul şi-a continuat deplasarea, iar oamenii legii au pornit în urmărire. Maşina a putut fi blocată după circa doi kilometri, iar în urma verificărilor s-a stabilit că la volan se afla Athos Sandu, de 24 de ani, din Băiculeşti, care nu are permis de conducere.
Împricinatul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat. Sâmbătă, Athos, arhicunoscut de oamenii legii pentru comiterea în repetate rânduri de fapte similare, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Dacă până acum flăcăul a tot scăpat cu control judiciar, de data asta i s-a înfundat, fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.
Un Comentariu
MIKI
Adica cum pana acum a tot scapat? asa functioneaza justitia din romania?! ASTIA sunt retinuti numai in caz de crima..