Aşa cum v-am informat ieri, în nici două zile poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi cu privire la şase dispariţii de minori (din care cinci fete), în urma verificărilor stabilindu-se că toate sunt plecări voluntare şi toate fiind clarificate într-un interval cuprins între 15 minute şi câteva ore.
Un astfel de eveniment a avut loc chiar azi-noapte, în jurul orei 23.30, când Poliţia Câmpulung au fost sesizată despre faptul că o adolescentă de 16 ani, din Aninoasa, ar fi plecat voluntar de la domiciliu.
Potrivit oamenilor legii, puştoaica se află la a doua plecare voluntară, dispariţia acesteia fiind sesizată de tatăl său şi în ziua de 4 august, iar în urma activităţilor de căutare a fost identificată de către poliţişti în ziua de 5 august pe raza comunei Berevoeşti şi încredinţată familiei.
Fata cu pricina nu a fost victima vreunei infracţiuni şi nu a săvârşit fapte de natură penală, iar în cauză au fost sesizaţi reprezentanţii DGASPC Argeş pentru evaluarea suplimentară a situaţiei minorei.
„Avându-se în vedere operativitatea cu care persoanele au fost găsite, în niciunul dintre cazuri nu s-a declanşat procedura de dare în urmărire la nivel naţional”, a transmis poliţia judeţeană.
Rămâne să găsim un răspuns la întrebarea de ce majoritatea sunt fete… De ce fug sau după ce fug?