# Este firma care a construit şi noul stadion Ion Oblemenco din Craiova
O firmă din Sibiu care a construit noul stadion „Ion Oblemenco” din Craiova a câştigat licitaţia organizată de Compania Naţională de Investiţii pentru construirea Sălii Polivalente din Piteşti. Desemnarea firmei câştigătoare – Con-A din Sibiu – a fost făcută pe 31 iulie, alte nouă societăţi comerciale participând la licitaţie. Unele au fost descalificate de către CNI.
După ce va trece perioada în care pot fi depuse contestaţii se va semna contractul dacă nu vor fi probleme, iar firma câştigătoare se poate apuca de treabă. Investiţia este suportată aproape integral de la bugetul de stat, fiind vorba despre un buget total de 95 milioane lei. În plus faţă de sala care va avea circa 5.000 de locuri, Primăria Piteşti va amenaja, cu bani de la bugetul local, o parcare şi va construi un pasaj pietonal peste strada Basarabiei care astfel va putea fi traversată în siguranţă. 5 milioane lei a alocat Consiliul Local pentru parcare şi pasaj.
„Sunt foarte bucuros că proiectul Sălii Polivalente este în linie dreaptă, mai ales că am făcut numeroase demersuri pentru acest obiectiv de investiţii. Piteştiul merită o Sală Polivalentă modernă, aşa cum merită şi un stadion modern, iar «Nicolae Dobrin» va fi reabilitat şi modernizat tot cu bani de la stat. În plus, mai avem la CNI şi alte proiecte care vor fi finanţate, cum ar fi patru săli de sport şi un pasaj rutier”, ne-a declarat primarul Piteştiului, Cornel Ionică.
În paralel, Consiliul Local va prelua de la Ministerul Tineretului şi Sportului şi Sala Sporturilor din Trivale care va fi modernizată.