# Suspectat de comiterea unui viol, un muscelean a ajuns după gratii şi, prezentat în faţa procurorilor din Câmpulung, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Şi-a agresat vecina
Judiciarişti ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Câmpulung, cu sprijinul poliţiştilor Secţiei Rurale Valea Mare Pravăţ, au reţinut un bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunii de viol.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 19 iulie, acesta ar fi încercat să constrângă o femeie din aceeaşi localitate să întreţină relaţii sexuale cu el. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă. Din cele discutate cu anchetatorii am aflat că este vorba despre Marius Ionel B., de 41 de ani, din Albeştii de Muscel.
Plecaseră să caute vacile
Potrivit judiciariştilor, pe 19 iulie, victima, o femeie de 50 de ani, din localitatea precizată, şi-ar fi pierdut vacile pe care le dusese la păscut. Întrucât se înnoptase şi îi era teamă să meargă singură pe câmp ca să caute vitele, l-a rugat pe consăteanul său să o însoţească, iar acesta a fost de acord. Se făcuse deja ora 23 de când tot umblau pe islazul de la marginea comunei, moment în care bărbatul şi-a schimbat brusc atitudinea şi a început să-i facă propuneri indecente vecinei sale. Femeia l-a refuzat, iar individul s-a repezit asupra ei furios, a reuşit să-i rupă hainele, s-o trântească la pământ şi s-o penetreze, scuzat ne fie, dar ăsta este adevărul, cu degetul.
Fugise de acasă
Oripilată, victima s-a opus din răsputeri şi în cele din urmă agresorul a renunţat, iar femeia a rupt-o la fugă acasă. Ea a sesizat imediat postul local de poliţie, ai cărui agenţi au raportat cazul colegilor de la investigaţii criminale şi au demarat cercetările. Căutat acasă, suspectul, care nu este căsătorit, nu a fost găsit fiindcă dispăruse de la domiciliu crezând că va scăpa de de răspundere. Dovadă că s-a înşelat este că, după câteva zile, mai exact luni seară, oamenii legii i-au dat de urmă şi l-au încătuşat.