# Oprit în trafic, s-a constatat că în camion se aflau 8 metri cubi de lemne în plus faţă de cantitatea precizată în documente.
În această după-amiază, polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au sprijinit jandarmii argeșeni din cadrul Postului de Jandarmi Montani Arefu, oprind pentru control un autocamion, condus de un bărbat de 36 de ani, din Cicănești, care transporta material lemnos pe DN 7C.
Materialul lemnos a fost evaluat de către un specialist silvic, ocazie cu care s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau aproximativ 8 metri cubi de material lemnos în plus față de cantitatea consemnată în documente, aspect pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională de către jandarmii argeșeni.
Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că documentul de însoțire a materialului lemnos prezentat pentru control era completat necorespunzător.
Având în vedere aspectul din urmă, polițiștii Secției de Poliție Rurală Albești de Argeș au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 R, iar materialul lemnos a cărui provenineță nu era justificată cu documente legale a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Vidraru.