Aşa cum v-am anunţat, zilele trecute, oficialii echipei de baschet a Piteştiului şi-au asigurat serviciile lui Alin Zaharie, sportiv care poate evolua pe poziţiile 3 şi 4. De-a lungul carierei, acesta a mai jucat în România la BC Timişoara, formaţie alături de care a reuşit să câştige Cupa României. În rest, Alin Zaharie a mai trecut pe la Torino, BC Trento, Bari, Roseto şi Bawer Matera, echipă la care a evoluat sezonul precedent, în Serie A2. Acesta vine cu planuri mari la Piteşti şi a dezvăluit că vrea să câştige Cupa României în tricoul echipei din Trivale. „Transferul la Piteşti este o oportunitate uriaşă pentru mine, oferindu-mi-se ocazia, din nou, de a juca în campionatul românesc. Aceasta este dorinţa mea încă din primul an în care am evoluat în Italia! Sper ca în acest sezon să reuşesc să ajut echipa cât de mult pot, să am o evoluţie cât mai bună alături de noii colegi. Sunt sigur că noi, cu toţii, vom da 100% pentru a câştiga cât mai multe jocuri şi a accede în play-off. Am câştigat Cupa României cu BC Timişoara, la Piteşti, şi sper ca sezonul acesta să reuşesc acest lucru cu BCM U Piteşti. Ştiu că suporterii echipei trăiesc cu adevărat acest fenomen, baschetul. Sunt unii dintre cei mai fanatici fani din România. Sper să ne fiţi alături în noul sezon, avem nevoie de susţinerea voastră! Promit că voi face tot ce ţine de mine, ca şi jucător, încât să nu dezamăgesc încrederea pe care mi-o acordaţi!”, a spus baschetbalistul pe pagina de Facebook a echipei piteştene.
Monica CRISTEA