Programată să înceapă azi, din motive obiective testarea sistemului RO-ALERT se amână cu două zile.
Aceasta va avea loc în perioada 18-30 iulie şi, potrivit ISU Argeş,
mesajele către populaţia din judeţul nostru se vor transmite după următorul calendar: * 18 iulie, între orele 10-12, Curtea de Argeş;
* 19 iulie, între orele 10-12, Slobozia, Ştefan cel Mare şi Popeşti;
* 22 iulie, între orele 10-12, Câmpulung, Bughea de Jos, Berevoeşti, Godeni, Aninoasa, Corbi, Muşăteşti, Domneşti, Pietroşani, Vlădeşti, Schitu Goleşti, Mihăeşti, Bălileşti, Coşeşti, Mălureni, Dârmăneşti, Stâlpeni, Poienarii de Muscel, Ţiţeşti şi Davideşti; * 23 iulie, între orele 9-12, se va alege o zonă a hărţii judeţului sub forma unui patrulater rezultat prin unirea punctelor de intersecţie a trei localităţi: 1. Coşeşti, Bălileşti, Vlădeşti; 2. Ciofrângeni, Poienarii de Argeş, Băiculeşti; 3. Uda, Ciomăgeşti, Cuca; 4. Miceşti, Budeasa, Mărăcineni; * 24 iulie, între orele 9-12, toate unităţile administrativ-teritoriale care se învecinează cu localităţi din alte judeţe, inclusive cele de la graniţă; * 25 iulie, orele 10-12, şi 26 iulie, orele 9-12, toate UAT de pe raza judeţului Argeş; * 29 şi 30 iulie, în intervalul orar 10-12, IGSU va transmite un mesaj către UAT-urile conţinute în geometria formată prin unirea unor puncte aflate la intersecţia mai multor judeţe; * 30 iulie, orele 10-12, toate UAT din judeţul nostru.
Activitatea are scopul de a examina funcţionarea sistemului, prin transmiterea unor mesaje de test către telefoanele mobile aflate în raza celulelor de telefonie mobilă din anumite zone. Telefoanele configurate pentru recepţia mesajelor RO-ALERT şi care se vor afla în aria de acoperire a celulelor din zonele selectate pentru testare vor recepţiona următorul mesaj: „TEST! Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecţie” .
Modurile de afişare şi sunetele de avertizare sunt diferite în funcţie de modelele telefoanelor mobile. Informaţiile privind configurarea telefoanelor, în funcţie de model şi de operatorul de telefonie mobilă, sunt puse la dispoziţie pe portalul www.ro-alert.ro şi pe site-urile operatorilor publici de reţele de comunicaţii mobile.
Din momentul operaţionalizării sistemului (septembrie 2018) şi până în prezent, au fost transmise peste 400 de mesaje de avertizare a populaţiei, în situaţii reale (fenomene meteorologice periculoase prognozate, inundaţii sau viituri, degajări mari de fum în urma incendiilor sau prezenţa unor animale sălbatice periculoase în zone locuite – urşi).
Sistemul RO-ALERT permite difuzarea mesajelor de tip Cell Broadcast destinate avertizării şi alarmării populaţiei în situaţii de urgenţă, pentru adoptarea comportamentului necesar autoprotecţiei în caz de urgenţă majoră, iar operatorul sistemului are la dispoziţie o hartă digitală pe care poate selecta/desena zona în care trebuie difuzat mesajul de avertizare.
Mesajele sunt difuzate doar în situaţii majore de urgenţă, în zonele afectate. Mesajele pot fi recepţionate pe întreg teritoriul României, acolo unde există semnal GSM 2G/3G/4G. Nu contează dacă sunt servicii de tip abonament sau prepay şi nu se percep costuri sau taxe pentru recepţionarea mesajelor RO-ALERT. În situaţia în care telefonul nu este pornit sau nu are semnal, nu pot fi primite alerte şi nu contează tipul de aparat (telefon sau smarphone).
Informaţii referitoare la compatibilitatea telefoanelor mobile cu sistemul RO-ALERT sunt disponibile în secţiunea Configurare telefon, de pe portalul www.ro-alert. ro.