Sportul argeşean este în doliu. Constantin Rizon, omul de care se leagă nenumărate succese ale voleiului piteştean a murit. Avea 71 de ani. Acesta a fost foarte mulţi ani alături de voleiul piteştean, fiind şi antrenorul echipei de primă ligă, Dacia Piteşti.
S-a născut pe 19 aprilie 1948 în comuna argeşeană Slobozia. În activitatea profesională s-a remarcat de nenumărate ori. Astfel, în perioada 1986-2004 a fost antrenor al echipei de volei feminin Dacia Piteşti (Divizia A), iar în sezonul 1999-2004 a fost campion naţional cu echipa de volei feminin Liceul cu Program Sportiv „Viitorul Piteşti”.
Din 1981 a fost directorul al Clubului Sportiv „Viitorul” Piteşti. În 1995 a unit CS „Viitorul” cu Clubul „Aripi” Piteşti, rezultând Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” Piteşti. A condus destinele liceului până în 2008.
„Sunt şocat, nu-mi vine să cred, sunt dărâmat. Prietenul meu de 40 de ani a murit, nu mai este. Am lucrat cu el, era un om special şi îi voi simţi lipsa foarte mult”, ne-a declarat Sorin Ploscaru, mulţi ani directorul sportiv al echipei de volei a Piteştiului.
Odihnească-se în pace!