Municipiul nostru beneficiază de o zonă pietonală agreabilă. Dar în centru. În faţa primăriei, o fântână cu… cântec şi cu jeturi de apă te mai răcoreşte pe canicula asta. Deh, vară fierbinte sosită ceva mai devreme! Dacă te îndrepţi spre „Casa Albă”, îţi ies în cale şi alte curcubeie ţâşnitoare, lucrate de Vişoiu pe vremea lui Pendiuc. Loc de linişte şi de reculegere, dacă nu deschid gura mare cei ce uită că sunt pe… Strada Mare.

Dar, să fim cinstiţi, oaza asta, rezultat al „modernizării” chinuite cumva şi care ne-a pus la încercare nervii, nu reuşeşte să mântuiască un Piteşti asasinat de şantiere improvizate şi rău gestionate. Ca să nu mai vorbim de gunoaiele care ne acompaniază pretutindeni. De fapt, chiar şi în centru ne-am împiedicat multă vreme de dezorganizarea şi de gusturile pestriţe ale unora care s-au apucat să plombeze printre blocuri, să ridice cazemate din beton şi sticlă, să improvizeze sedii de firme în apartamentele repartizate de regimul socialist. N-are a face, la urma urmei, chestia asta! Are a face însă cu noi, cu starea noastră de sănătate, cu comportamentul de minimă civilizaţie al unor instituţii şi firme aflate în treabă, în fine, zarva, hărmălaia, cumplita înghesuială în care suntem obligaţi să trăim zi de zi. Chiar şi pe Strada Mare, dar mai ales pe străzile care traversează oraşul, mai ales în lung decât în lat. Pe care mergem, cu maşina ori pe jos, la serviciu ori să ne rezolvăm niscaiva treburi domestice.

Desigur, salutăm iniţiativa primăriei de a remodela unele străzi, de a crea noi locuri de parcare cu riscul sacrificării unor copaci cărora o să le ducem dorul până cresc cei ce… urmează să fie plantaţi. Dar sincer ne irită, ne agasează, ne lezează lentoarea cu care-şi fac treaba firmele de construcţii implicate în modernizarea căilor rutiere şi a spaţiului urban. Scenariul se repetă a nu ştiu câta oară când e vorba să desfacem fermoarul străzilor şi trotuarelor. De regulă, fără să fie anunţaţi riveranii şantierelor nou deschise. Tam-nisam, vine o echipă şi sparge asfaltul. Zgomot, praf, hărmălaie. Ba scandal de-a dreptul, de parcă a luat foc oraşul. Băieţii dau drumul nu doar motoarelor, ci şi năravurilor de care nu s-au eliberat odată veniţi la oraş. Ca pe tarla, se apelează amical, se strigă dual, se admonestează tribal, ba se mai scapă şi câte-o înjurătură care molestează limba română. Ca la ei în bătătură. Treaba se întâmplă chiar zilele astea, în centrul centrului, la intersecţia bulevardului Eroilor cu cel al Republicii. Sub privirea severă a „Sfinxului” Brătianu. Mutat de liberali cu domiciliu flotant în parcul 1907. Sine die?

A terminat echipa care sparge asfaltul, inerent se face o pauză, până apare o alta care montează o ţeavă, un cablu, ceva acolo. Mai toţi „profesionişti” în montaj, dar nu şi în astupat şanţurile, gropile, alveolele. Urmează o nouă pauză, de o zi – două, până la o săptămână – două, când ivaş se iţesc reasfaltatorii cu chipuri smolite de la praful şi materialul cu care lucrează.

Maşinile lor bârâie, pârâie, saltă nărăvaş înainte şi înapoi, zgâlţâie toată strada, băgând panica în trecători, în şoferi şi-n nefericiţii locatari riverani şantierului. Taman când oamenii răsuflă uşuraţi că au scăpat de zgomot, de noroi, de gălăgie, iar liniştea pare să se reinstaureze în cartier, şantierul prinde viaţă din nou. O altă firmă, tocmită de un alt câştigător de licitaţie, redeschide punctul de lucru ca să introducă subteran fie fibra optică, suspendată multă vreme pe stâlpi, fie nu mai ştiu ce. Noroc că asta cu fibra optică se mişcă ceva mai repede, ba chiar găseşte timp să anunţe locatarii ce intenţii are şi, apoi, să le mulţumească pentru pacienţa lor. Dar ne-au pricopsit cu un strat de praf în faţa blocurilor că nu l-au splălat nici torenţialele ploi de iunie care nu se mai termină. Noroc totuşi cu ele! Că, ştiţi, este o vorbă că „omul sfinţeşte locul”, dar de mai multe ori îl şi mânjeşte.

Da, ştiu, nu vă spun nimic nou. Scenariul ăsta se repetă de o sută de ori la Piteşti şi tot nu vrea să înveţe nimeni nimic din povestea asta. Ne referim desigur la cei cărora le revine răspunderea de a coordona toate aceste „iniţiative”, altminteri probabil necesare pentru modernizarea urbei noastre. Dar – şi ăsta e motivul pentru care scriem – ne întrebăm dacă nu se poate evita parazitarea oraşului printr-o mai judicioasă programare a lucrărilor? Că ţin de telefonie, de electrică, rtv, canalizare etc. Întrebăm, fiindcă putem să înţelegem: una este să apară o avarie, să se spargă o ţeavă, să inunde apa o stradă după furtună şi să fie nevoie să se intervină de urgenţă, cu tot deranjul. Şi alta e să te joci de-a constructorul, vreme îndelungată – şi blestemată! – cu nervii noştri. Care şi aşa sunt întinşi la maximum de stresul fiecărei zile trăite pe câmpul de bătălie al cuceririi puterii. Pe care, nu ştiu cum se face, dar o dobândesc, de regulă, cei care nu ştiu cum să conducă, ci doar să facă pe figuranţii în posturi bine plătite din bani publici. Păi!… Şi, la final, ne mai bântuie o întrebare. Oameni buni, nu s-ar lucra mai bine noaptea, pe canicula asta, decât ziua? Ce ar fi să încercaţi! Că încercarea moarte n-are.

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio