După cum v-am informat, un bărbat care executa o lucrare la reţeaua de energie electrică a murit electrocutat, vineri, la Mozăceni.
Referitor la incidentul din comuna Mozăceni, satul Babaroaga, operatorul Distribuţie Oltenia informează:
Vineri, 07 iunie 2019, în jurul orei de 16:20, în urma unui apel primit de la ISU Bradu, dispeceratul Distribuţie Oltenia a fost informat că în instalaţiile Distribuţie Oltenia din localitatea Babaroaga, judeţul Argeş a fost înregistrat un eveniment. O persoană a fost electrocutată ca urmare a încercării de a se racorda ilegal la reţeaua electrică de joasă tensiune ce deserveste localitatea. În urma acestei intervenţii, persoana în cauză a atins conductoarele liniei electrice, iar acţiunea s-a soldat cu decesul acesteia.
Operatorul Distribuţie Oltenia a colaborat cu Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi a asigurat măsurile tehnice necesare realizării cercetărilor de către instituţiile abilitate.
Instituţiile abilitate se ocupă de investigarea cazului, la dispoziţia cărora s-au pus şi specialiştii Distribuţie Oltenia.
Important:
Reamintim tuturor consumatorilor că se pot expune la pericole precum rănirea gravă prin electrocutare sau chiar deces în cazul în care nu respectă normele de siguranţă şi întreprind acţiuni precum:
– atingerea stâlpilor şi a conductoarelor liniilor electrice chiar dacă sunt căzute la pământ;
– intrarea în posturile de transformare;
– urcarea pe stâlpii de susţinere ai reţelelor electrice;
– înlocuirea siguranţelor electrice în posturile de transformare, cutii de distribuţie, nişele şi firidele de la case şi blocuri de locuinţe;
– intervenţia neautorizată în instalaţiile aflate sub tensiune electrică;
– folosirea instalaţiilor improvizate în scopul sustragerii de energie electrică.
Totodată, amintim că sunt interzise următoarele acţiuni în imediata vecinătate a reţelelor electrice aeriene, deoarece acestea pot să conducă la accidente prin electrocutare:
– tăierea sau tunderea pomilor care pot să ajungă accidental în contact cu reţeaua electrică sau să se amorseze arc electric;
– realizarea unor construcţii improvizate sau forarea puţurilor de apă
– organizarea unor întruniri sau jocuri sportive;
– pescuirea în locuri care nu sunt special amenajate;
– deplasarea sau manevrarea utilajelor, sculelor, uneltelor (de transport, de pescuit, săpat etc.) sau a altor elemente de dimensiuni mari care pot atinge conductoarele reţelelor electrice, chiar dacă acestea sunt considerate izolante.