Advertisement
Bacalaureatul este în toi. Astăzi, luni şi marţi se desfăşoară evaluarea competenţelor digitale. Potrivit inspectorului şcolar general adjunct Eugenia Jianu, preşedinta comisiei judeţene, la proba calculatorului sunt aşteptaţi 3.759 de candidaţi argeşeni. Fiind dotate cu generatoare, şcolile sunt pregătite să facă faţă unor eventuale întreruperi de curent, provocate de capriciile vremii.
Săptămâna viitoare, la 12 şi 13 iunie, are loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, în bănci fiind aşteptaţi 3.617 participanţi. La limba engleză s-au înscris 3.104 absolvenţi, la franceză 466, la germană 27, la italiană 14, la spaniolă patru şi la rusă doi.
Advertisement