Achiziţia vaccinului HPV de către Ministerul Sănătăţii este în curs de efectuare, acesta fiind disponibil numai pentru fetele cu vârste cuprinse între 11 ani şi 14 ani. DSP Argeş precizează că vaccinarea se efectuează numai la cerere, cu acordul părinţilor, aceştia din urmă fiind aşteptaţi să îşi actualizeze solicitările la medicii de familie, până cel târziu la 14 iunie a.c.
Vaccinarea HPV este o metodă importantă de prevenire a infecţiilor produse de diferitele tipuri de virusuri Papiloma Uman în sfera genitală a femeilor. Vorbim de virusuri responsabile pentru declanşarea majorităţii tipurilor de cancer.
DSP Argeş menţionează că, la momentul actual, doar un produs este autorizat în România, respectiv „Gardasil 9”, şi, ca urmare, poate fi utilizat. Schema de vaccinare include: două doze pentru persoanele la care vaccinarea este iniţiată la 11-14 ani şi trei doze pentru cele cu vârste peste 14 ani.
Cancerul de col uterin este o boală ce poate afecta femeile de orice vârstă şi reprezintă a doua cauză de cancer la femeile sub vârsta de 45 ani din întreaga lume. Această boală reprezintă înmulţirea anormală şi necontrolată a celulelor care acoperă colul uterin (cervix).
Specialiştii au stabilit că există mai multe cauze care pot duce la apariţia cancerului de col uterin. Dintre acestea, cea mai frecventă cauză este infecţia cu virusul Papilloma Uman (Human Papilloma Virus – HPV).
Vaccinul „Gardasil 9” oferă cea mai extinsă protecţie împotriva bolilor provocate de infecţia cu HPV.