Deşi timpul liber îi e din ce în ce mai scurt, pentru că frecventează cursurile celor două facultăţi la care este studentă, Iuliana Călin, de câte ori are ocazia, mai dă o lovitură de imagine. Ultima „ispravă”, în localitatea Isverna din Mehedinţi, acolo unde s-a desfăşurat recent Festivalul „Domnica Trop”. Tânăra care în 2018 a urcat de aproape 20 de ori pe podiumul concursurilor naţionale şi internaţionale de muzică populară nu a fost surprinsă de numărul mare de participanţi, 50 din toată ţara. A avut încredere în forţele-i proprii şi mai ales în ajutorul lui Dumnezeu căruia îi cântă în fiecare duminică din strana bisericii Mavrodolu. Fermecătoarea tânără ştia că nimeni nu-i poate sta în cale şi cu acest tonus a urcat pe scena de la Isverna. Doar în urmă cu câtva timp obţinuse şi marele trofeu al Festivalului „Tita Bărbulescu” de la Topoloveni, aşa că entuziasmul ei era justificabil. Iuliana a încântat publicul prin interpretarea remarcabilă a două piese, doina „Amărâtă viorea, amară-i ca viaţa mea” şi un cântec din repertoriul Georgetei Anghel, „Ce tare mai bate vântul!”. Spre surprinderea publicului care o prefera pentru marele trofeu al festivalului, Iulianei nu i-a revenit decât locul II! Dezamăgirea spectatorilor n-a rămas fără ecou şi mulţi au considerat că, la acordarea Marelui Premiu, ar fi contat, pe lângă talentul interpretei, şi faptul că respectiva activează în cadrul Poliţiei Române şi ar avea mai multe calităţi fizice! Dincolo de orice speculaţii, în oraşul ei natal, fanii, din ce în ce mai mulţi la număr, o consideră câştigătoare a concursului tot pe Iuliana, care a strălucit ca de fiecare dată. Considerându-se cumva nedreptăţită, tânăra s-a mai înveselit datorită numărului impresionant de mesaje de încurajare pe care le-a primit din partea admiratorilor. Astfel, se ambiţionează ca la următorul concurs, indiferent de „gradele” altor concurente, să iasă biruitoare…
În Mehedinţi nu şi-a dezamăgit fanii. Iuliana, din nou strălucitoare!
Advertisement
Advertisement