PRO România Argeș, prin vocea coordonatorului Bogdan Ivan, le transmite un mesaj argeșenilor care au ieșit la vot și și-au exprimat încrederea în partidul înființat de Victor Ponta și Daniel Constantin.
”Le mulțumim din suflet argeșenilor pentru că au mers la urne, pentru că și-au exprimat încrederea în noi, pentru votul important și pentru rezultatul extraordinar pe care l-am obținut în Argeș, PRO România fiind un partid la început de drum. Acest vot ne onorează și ne responsabilizează. Ne vom strădui să nu dezamăgim și să facem tot ce putem pentru a aduce plus valoare societății în care trăim”, precizează Bogdan Ivan.
De asemenea, liderul PRO România Argeș le mulțumește și membrilor organizației județene care au făcut posibil acest rezultat.
”Apreciez efortul depus de echipa PRO România Argeș, le mulțumesc colegilor din partid, niște oameni minunați, care au înțeles că trebuie să se implice pentru a schimba lucrurile în bine. Pentru un partid nou, recent înființat, rezultatul nostru este mai mult decât mulțumitor. Împreună suntem o echipă PRO România, PRO Europa. Dragi argeșeni, vă mulțumim!”, încheie Bogdan Ivan.
La nivelul județului Argeș, PRO România a obținut aproximativ 26.000 de voturi, însemnând un procent de 10% din voturile exprimate. PRO România Argeș se situează pe locul al doilea în clasamentul partidului la nivel național în ceea ce privește numărul voturilor obținute.
Un Comentariu
Anonim
O să le iasă pe nas…