Se apropie cu paşi repezi Paştele şi să vezi atunci forfotă: în magazine, dar mai ales pe drumurile proaste ale patriei, către diverse destinaţii turistice. Va fi o nebunie, aşa cum aflăm de fiecare dată de la ştirile… „tradiţionale” când avem de-a face cu numeroasele minivacanţe dăruite cu generozitate mai ales bugetarilor de către Guvern.
Pe hârtie, avem planuri mari: autostrăzi care taie munţii, drumuri expres care ne duc la Craiova cât ai zice peşte, căi ferate electrificate şi de mare viteză. În realitate, în România reală drumul de la Piteşti spre Sibiu nu este în niciun caz o autostradă, cum ne promit unii şi alţii, ci o corvoadă pe aglomerata Vale a Oltului şi peste Dealul Negru.
„Să te trezeşti cu trei ore mai devreme pentru a ajunge la timp unde eşti aşteptat, dar să stai pe loc 45 de minute pe Valea Oltului… Asta înseamnă frustrare, asta înseamnă să nu avem autostrăzi… Tocmai a trecut pe lângă mine o autoutilitară a celor de la Medicină Legală. Enervarea celor care aşteaptă în trafic este totuşi infimă în comparaţie cu drama celor ce suferă în accidentele rutiere, doar cauza este aceeaşi – lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate” – aşa ne descrie un tânăr din Argeş senzaţiile trăite de el pe Valea Oltului în drum spre Sibiu.
Nu este oricine. Se numeşte Andrei Moşteanu şi a fost consilier local la Piteşti. Probabil a intrat în politică entuziast, cu gândul că va muta munţii, dar uite că – din cauza celor aflaţi la putere alternativ, indiferent de culoarea politică – nu poate trece bine nici prin defileul milenar al Oltului care ne-a făcut mare parte din treabă, tăind munţii în două…