Printre participanţii de la Simfonia Lalelelor şi-au făcut loc şi tineri cu multă imaginaţie şi dorinţă de creaţie. Unul dintre ei este Alin Din, masterand la specialitatea Monitorizare şi Protecţia Mediului. Alin, împreună cu profesoare şi colegi, a reuşit să creeze o adevărată operă de artă în natură.
„În fiecare an, specializările legate de Ecologie şi Biologie organizează standuri în cadrul Simfoniei Lalelelor pe teme ce pun în atenţie natura şi diverse imagini rustice. Anul acesta tema noastră s-a numit «Armonii de primăvară». Am folosit materiale oferite de natură şi am realizat o idee de grădină. Am lucrat la acest stand împreună cu profesoarele mele, dar şi cu câţiva colegi. Toate sunt lucrate de noi, am muncit la ele timp de câteva săptămâni şi ne bucurăm că le putem prezenta aici”, ne-a spus tânărul.