Prefectura Argeş a anunţat ieri începerea unor lucrări de amploare pe raza comunei Morăreşti, pe drumul naţional Piteşti – Râmnicu Vâlcea. Prefectura informează că se va lucra 75 de zile (!), răstimp în care se vor executa lucrări de consolidare a părţii carosabile. În zonă traficul se va desfăşura alternativ, circulaţia fiind dirijată pe timpul zilei de piloţi de trafic, iar pe timpul nopţii prin semafor.
„Pentru a evita aglomeraţia recomandăm ca vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone să circule pe următoarele rute alternative: Bascov – DN7C – Curtea de Argeş – DN73C – Tigveni – DJ768A – DN7 Vărzaru; Bascov – DN7C – Curtea de Argeş – DN73C -Tigveni – DN7 Blidari (judeţul Vâlcea)”, informează Prefectura.