# Un bărbat găsit inconştient la Ştefăneşti a fost transportat în stare gravă la Urgenţe. La fel de grav e că nimeni nu poate spune ce s-a întâmplat.
# În acest moment, singurul care ne poate lămuri este chiar individul – asta dacă îşi va mai reveni!
Ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti a intervenit ieri seară la Ştefăneşti, de unde a ridicat şi transportat la spital un bărbat de 51 de ani găsit inconştient, care avea un traumatism cranio-cerebral grav.
Cazul este destul de ciudat fiindcă, deşi ne-am interesat, la poliţie nu există nicio sesizare cu privire la această situaţie.
În acest context rămâne de aflat dacă bărbatul a fost victima unei agresiuni ori a unui accident de circulaţie, sau a căzut şi s-a lovit cu capul de un corp dur.