# „Meciul” încă se joacă…
Vineri a fost termen în procesul pe care primarul demis al Piteştiului Cornel Ionică l-a intentat Prefecturii, în condiţiile în care pe 19 martie prefectul Emilian Dragnea a emis un ordin de încetare a mandatului acestuia de primar pentru conflict de interese.
La ieşirea din sala de judecată, Ionică ne-a spus că are emoţii, dar că este încrezător că judecătorii vor da o soluţie care îi va permite să îşi reia mandatul de primar. Şi a avut dreptate: instanţa i-a admis cererea, aşa că Ionică poate reveni la primărie ca primar. Prefectura are cinci zile la dispoziţie să facă recurs la decizia Tribunalului.
„Am avut multă treabă de făcut. M-am trezit dintr-odată cu mult timp la dispoziţie şi m-am detaşat, am respectat legea, nu m-am implicat în nicio formă în administraţie în această perioadă. Este o lecţie de viaţă! Am primit atâtea mesaje de susţinere de la oameni de la care m-am aşteptat, dar şi de la oameni de la care nu m-am aşteptat. Nu e uşor pentru mine. Ar fi trebuit să ţin mâna în buzunar când am votat în 2009 cum am votat. Este bine că faptele mele nu au avut nicio conotaţie penală. Oricum, mi-am asumat ce s-a întâmplat, sunt propriile mele greşeli. Am recunoscut că am greşit, instanţa nu avea ce să constate altceva decât că am greşit. Dar este, totuşi, prea mult ce mi s-a întâmplat, mai ales că o decizie a Curţii Constituţionale a exceptat conflictul de interese din rândul motivelor pentru care se poate demite un ales”, ne-a spus Ionică.
Acesta mai are două acţiuni pe rol: una în care cere anularea ordinului prefectului (aşa cum a reuşit să obţină primarul din Aninoasa) şi una de constatare a prescipţiei faptelor în cazul său. Cert este că totul încă… se joacă!
Un Comentariu
Sorescu M.
Domnilor primari, nu dorim piste de biciclete asfaltate prin padurea Trivale ! Lasati padurea intactya, faceti piste in oras !