# Furtul tot furt rămâne!
În cursul nopţii de miercuri spre joi, politişti ai Secţiei Rurale Stâlpeni au depistat în flagrant delict trei bărbaţi în timp ce sustrăgeau bunuri dintr-o locuinţă de pe raza comunei Bălileşti. Dându-şi seama că au fost descoperiţi, indivizii au rupt-o la fugă care încotro cu oamenii legii pe urmele lor. Doi dintre ei au fost prinşi, imobilizaţi şi duşi la sediul secţiei pentru audieri.
Ei sunt Leonard M., de 44 de ani, şi Dumitru F., de 43 de ani, ambii din Piteşti. Cel de al treilea a reuşit să se facă nevăzut, dar poliţiştii au reuşit să-i stabilească identitatea şi au început să-l caute.
La momentul depistării, suspecţii furaseră din beciul unei case al cărei proprietar avea afişat la poartă un anunţ că vinde diverse produse agricole. Verificând autoturismul cu care indivizii se deplasau, un Opel Astra, poliţiştii au găsit în portbagaj cartofi, fasole, murături şi alte produse alimentare.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru furt, iar în timpul audierilor a fost depistat, prins şi adus la poliţie şi cel care reuşise să fugă. Din primele date rezultă că toţi au mai avut probleme cu legea, fiind autori ai unor fapte de proxenetism, tâlhărie şi furt. La închiderea ediţiei audierile erau în plină derulare şi se punea problema ca doi dintre împricinaţi să fie reţinuţi pe bază de ordonanţă şi încarceraţi.