Când se trezesc dimineaţa, mulţi dintre piteşteni beau o cană cu ceai sau o ceaşcă de cafea şi apoi pleacă la serviciu. Alţii, însă, îşi încep ziua cu un altfel de „ceai”: votcă şi bere. Consumate nu oriunde, ci pe domeniul public.
Astfel, în fiecare dimineaţă la ora 7 câţiva cetăţeni cu… chef sunt „moţ” la uşa unui magazin din zona Magnolia şi îşi cumpără „de-ale gurii”.
La 7.30, când trec prin zonă spre serviciu, indivizii se clatină deja.
Lângă ei, pe jos, sunt sticle de băutură mai mult sau mai puţin goale. I-am văzut la „datorie” şi iarna, când crăpau pietrele de frig. Şi scena se repetă de câteva ori pe zi, între scurtele perioade când aceştia ajung pe acasă să mai mănânce sau să doarmă, că doar au nevoie de forţe proaspete.
Angajatele firmelor din zonă au chemat în mai multe rânduri forţele de ordine şi acestea au venit, i-au amendat pe amatorii de votcă şi vin, căci consumul de alcool în locurile publice altele decât cele amenajate special în acest scop este interzis, dar băieţii insistă să repete ritualul în fiecare zi.
Nu-i aşa, nu poţi rata „ceaiul” de la ora 7 cu amicii tăi…