# Zilele trecute, Guvernul a împrumutat de la bănci 3 miliarde euro. Banii se vor duce în salariile mărite, desigur, că de infrastructură şi alte investiţii ne-am lămurit!
Problema este că datoriile statului au crescut anul trecut cu 29 de miliarde lei (6,1 miliarde euro), ajungând la 330,14 miliarde lei (69,4 miliarde euro) la finele lunii decembrie şi sunt de aproape cinci ori mai mari decât erau în urmă cu zece ani. Plus cele 3 miliarde euro luate recent de la bănci, s-a ajuns la o datorie de 72,4 miliarde euro.
Fiecărui român îi revine astfel o datorie pe cap de locuitor de aproape 17.000 lei (3.580 euro), comparativ cu 3.340 lei în 2008. Doar în ultimii doi ani, datoria statului a crescut cu 44,5 miliarde lei (9,4 miliarde euro), potrivit datelor Ministerului Finanţelor.
În loc să dea socoteală ce fac cu banii pe care i-au împrumutat şi îi împrumută an de an, guvernanţii afirmă cu mândrie că au împrumutat mai puţin ca alţii. Iar asta în timp ce România, la mai bine de 10 ani de la intrarea în UE, nu are o rețea funcţională de autostrăzi sau spitale decente. Iar lista cu lucrurile pe care statul trebuia să le facă, dar nu le-a făcut, poate continua…