Cu mulţi ani în urmă, când a fost montat un gard metalic ce separă bulevardul I.C. Brătianu de unul dintre trotuare, scopul era acela de a-i determina pe cei care vor să traverseze strada să folosească pasajul subteran „Griviţei”. De-atunci, mai ales vârstnicii au reclamat faptul că, nefiind scări rulante ca la pasajul „Magnolia”, le este foarte greu să aleagă calea subterană. Mulţi preferă să traverseze tot printre maşini. La fel procedează şi unele mămici care împing cărucioarele copiilor, fiindu-le imposibil să utilizeze pasajul. Ieri-dimineaţă, mult s-au mai mirat cei care au trecut prin zonă. Gardul metalic era rupt în mai multe locuri, astfel încât s-a creat o „breşă” numai bună pentru ca pensionarii cu dureri de picioare şi mămicile cu copii să poată trece pe acolo. De la un agent comercial din apropiere am aflat că primele fisuri ale barelor de metal au apărut de câteva zile, dar, pesemne, cineva a venit în ultimele nopţi să-şi continue „lucrarea” astfel încât să se creeze spaţiul cât mai mare. Uşor de presupus că doborârea gardului nu se putea face decât cu lovituri puternice, folosindu-se probabil un ciocan sau un levier şi este surprinzător că această „operă” s-a putut desăvârşi în centrul urbei! Pe bulevardul I.C. Brătianu e circulaţie şi noaptea, iar la câţiva paşi de gardul metalic se află sucursala unei bănci cu multe camere de luat vederi. La prima vedere, e un act de huliganism. Un act care se adaugă „acţiunii” din urmă cu câteva nopţi când trei bănci din parcul de lângă Finanţe au fost distruse!
Eduard TOMAZIU