# Valoarea ajutorului de deces se majorează începând de astăzi, conform Legii nr. 47/2019 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. Concret, acest ajutor va fi de 5.163 lei în cazul decesului asiguratului sau pensionarului şi de 2.582 lei în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului.
Ajutorul de deces se acordă, atunci când moare un salariat sau un pensionar (sau un membru al familiei acestora), persoanei care a suportat cheltuielile în urma decesului. Această persoană poate fi soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.
Ajutorul de deces poate fi solicitat în maximum trei ani de la data decesului. De asemenea, acest ajutor trebuie achitat în maximum trei zile lucrătoare de la solicitare.
În privinţa suportării ajutorului de deces, din 2018 nu îi mai revine angajatorului obligaţia acordării acestei sume. De anul trecut, angajatorul nu mai datorează contribuţia pentru pensii, de unde îşi recupera suma dată ca ajutor de deces. Banii sunt acordaţi de casele de pensii.
2 Comentarii
mihnea
Asa se castiga 1,5 milioane votanti.Vedem acelasi film ca in Grecia,tara care nici acum nu si-a revenit.Grecii au mai construit si cate o autostrada sau un aeroport din banii imprumutati,noi nimic.Toate aceste mariri se platesc din imprumuturi pe care mai devreme sau mai tarziu trebuie sa le dam inapoi.
Anonim
Când citeşti ce scrie câte un nemuritor (de bani gata!) despre muritorii care nu pot trece în lumea umbrelor dacă nu primesc şi un ajutor „cât-decât acolo” pt.groparii lor, îți vine să te împrumuți „pe persoană fizică” la orice Bancă privată străină, indiferent de Robor sau Eurobor, ca să-i asiguri şi aceluia mijloacele de trecere a Canalului respectiv (Styx) împăcat cu sufletul lui ♧ + # !