#Sunaţi la „Telefonul vârstnicului”!
Mulţi, tot mai mulţi bătrâni suferă nu doar din cauza neputinţelor trupeşti, ci mai cu seamă din cauza singurătăţii. Unii abandonează lupta şi sfârşesc cu un ştreang de gât sau cu o supradoză de medicamente, după cum aflăm zilnic din presă.
Tocmai de starea acestor oameni este preocupat Preafericitul Daniel. Deseori, acum mai mult decât în alţi ani, vorbeşte în predicile sale despre oamenii singuri, dar pe care nu-i numeşte „bătrâni”, ci „tineri de toate vârstele”.
Dincolo de îndemnurile de a-i ajuta şi de a le deschide uşa, Patriarhul Daniel a reuşit împreună cu Principesa Margareta, printr-o fundaţie a acesteia şi prin implicarea unei companii de telefonie, să concretizeze un proiect lăudabil: „Telefonul vârstnicului”.
Astfel, orice persoană care are peste 65 de ani şi se simte copleşită de singurătate poate suna, începând de azi, la nr. 0800.460.001. Nu se percepe niciun tarif şi zilnic, între orele 8-20, iar sâmbăta, între orele 8-16, mai mulţi operatori vă stau la dispoziţie. Cu cei care vor răspunde, oameni bine pregătiţi în domeniul psihologiei, puteţi discuta situaţia dumneavoastră, le puteţi împărtăşi gândurile pe care, altfel, n-aţi avea cui să le spuneţi.
Se-nţelege de la sine, convorbirile nu trebuie să dureze foarte mult pentru a le da şi altora posibilitatea să sune, dar efectul unei astfel de discuţii nu poate fi decât benefic. Subiectele dezbătute vor fi confidenţiale şi, prin deschiderea inimii, fie şi la telefon, Patriarhul Daniel crede că povara sufletească a multor oameni singuri se va diminua considerabil.
6 Comentarii
Anonim
Foarte buna ideea patriarhului, multumim Parinte!
Delia Dumitrica
O idee stralucita. Doamne ajuta!
Anonim
V-ați întrebat, doamna D.D. , ce rămâne din „harul”/vocația acestor POPI , dacă vreodată, aşa din c u r iozitate „femenină” , îi dezbrăcați de „odăjdiile lor şi le arătați salopeta dvs….de baie !?
Delia Dumitrica
Nu m-am intrebat, fiindca nu-s c u r ioasa. Spuneam ca ideea e buna si ca ar putea sa aduca o mangaiere unor batrani uitati de timp, de nepoti si de fii c u r iosi…
Vronski
Sunt alaturi de dna Delia Dumitrica, are dreptate. Am putea fiecare sa facem cunoscut acel nr de telefon in randul batranilor pe care-i cunoastem fiecare, ce ziceti?
Vronski
Are mare dreptate doamna Delia Dumitrica si vrea sa fac apel la dansa si la toti cei care citesc: haideti sa spunem bătranilor din jurul nostru (care n-au citit ziarul) despre acest nr de telefon. Ar fi o fapta buna, multi batrani singuri au nevoie de aceasta mana intinsa de catre Patriarhul Daniel si Principesa Margareta. Ce ziceti?