# Percheziţii la Piteşti, dar şi la Bascov şi Merişani.
Azi dimineaţă, poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Ploieşti şi Piteşti, sub coordonarea procurorilor DIICOT Ploieşti, au efectuat mai multe percheziţii în Argeş la suspecţi de infracţiuni informatice.
„La data de 5 martie, procurorii DIICOT Ploieşti, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi Piteşti au efectuat 12 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Argeş într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 17 suspecţi, specializat în comiterea infracţiunilor de fals informatic şi fraudă informatică”, se arată într-un comunicat transmis de DIICOT. Două descinderi au avut loc la Bascov şi alte două la Merişani, iar celelalte opt în Piteşti.
Credite cu acte false
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2016-2019, membrii grupului au postat, pe site-uri web specializate, anunţuri privind recrutarea de forţă de muncă, solicitând persoanelor interesate date personale şi copii ale documentelor de identitate. Ulterior, folosind datele de identitate astfel obţinute, precum şi acte falsificate privind calitatea de angajat, împricinaţii au formulat cereri în numele persoanelor care au picat în plasa lor acordarea de credite on-line de la instituţii financiar nebancare de pe teritoriul ţării.
Confiscări
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, până în prezent, membrii reţelei infracţionale au formulat un număr de 36 cereri de creditare utilizând datele de identificare personale ori aparţinând altor persoane, fotocopiile actelor de identitate ale acestora, precum şi adeverinţe de salariat şi extrase de cont falsificate, date şi documente pe care le-au introdus în aplicaţiile (sistemele informatice) ale instituţiilor financiare nebancare. În urma percheziţiilor de ieri au fost descoperite şi ridicate în vederea confiscării şi continurii cercetărilor nouă sisteme informatice, 35 de telefoane mobile, nouă carduri de memorie, 14 carduri bancare, 22 de cartele telefonice, 2.150 de euro şi diferite înscrisuri.
14 suspecţi au fost ridicaţi de acasă şi conduşi la sediul DIICOT Ploieşti în vederea audierii şi cercetările continuă pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă informatică şi fals informatic, iar la acţiune au participat şi efective ale jandarmeriei argeşene.