Pentru a parcurge din vreme procedurile legale privind desemnarea firmelor care vor face reabilitări de drumuri în Piteşti, primăria a început licitaţiile încă de la debutul anului, iar o parte dintre acestea este finalizată. La ce bun, însă, în condiţiile în care nu se pot semna contractele de execuţie! „Avem licitaţiile gata, avem desemnate firmele câştigătoare, dar nu putem semna contractele de execuţie până când nu avem bugetul adoptat. Or, după cum se ştie, nici bugetul de stat nu e gata, căci este ţinut pe loc de şeful statului. În aceste condiţii, am dat drumul la staţia de asfalt de la Valea Mare a ADP şi vom începe în curând lucrări de reparaţii streăzi în regie proprie. E tot ce putem face până când avem gata bugetul”, ne-a declarat primarul Cornel Ionică.
Paradox: licitaţii finalizate, contracte nesemnate!
Advertisement
Advertisement