De luni, 25 februarie, Marius Stroescu este pensionar. Acesta a condus din 2006 Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Argeş care în ultimii ani a avut şi statut regional, fiind, practic, cel care a pus bazele instituţiei. Împlinind însă vârsta de pensionare, acesta a avut de ales: ori să continue, ori să se retragă. „Am decis să merg la pensie, să îmi văd de nepoţi şi de alte proiecte. Am lucrat destul într-un domeniu foarte solicitant şi cred că m-am achitat bine de toate sarcinile”, ne-a declarat Marius Stroescu. În locul său, şef al APIA Argeş şi peste regiune este adjuncta acestuia, Mari Pană, cea care mai mult ca sigur va conduce în continuare instituţia deoarece are susţinerea unor lideri din PSD Argeş.
Şeful APIA a ieşit la pensie
Advertisement
Advertisement