Disputele în justiţie privind proprietatea asupra Hanului Gabrovenilor de pe strada Sfânta Vineri din Piteşti sunt de durată. Lupta imobiliară e acerbă, pe fir fiind şi primăriţa din Ştefăneşti, Ioana Jenica Dumitru.
Imobilul – unul dintre simbolurile Piteştiului din perioada sa de… târg – are valoare istorică şi arhitecturală deosebită, dar tare ne temem că mai mult se luptă unii şi alţii pentru el în perspectiva unei construcţii rezidenţiale viitoare decât pentru a-l pune în valoare.
Până una-alta, însă, tencuiala a început să cadă de pe faţada clădirii, giurguvelele din lemn s-au rupt, iar dinspre fundaţie răsar ierburi şi copăcei.
La un moment dat, înainte să se declanşeze procesul pentru imobil, clădirea a fost propusă spre cumpărare primăriei la un preţ de circa un milion euro, aşadar miza este una uriaşă…
2 Comentarii
Anonim
Ce înțelegeți prin sintagma „pe fir” ?! Puteți dezvola/detalia , sau e un nou „atac” la persoana primăriței Ioana Jenica Dumitru de la Ştefăneşti din partea ziarului „Argeşul” ?!
Anonim
Adică este un fel de rândunică (pe fir… electric). Hai, Jenico, nu te mai ofusca atât! Mai bine ai grijă de vuvuzela aia de la cultură…