Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş a făcut precizări legate de cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, prevăzute în H.G. nr.1028/2006.
Conform legii, locurile de muncă care cuprind ecrane de vizualizare, cum ar fi monitorul unui computer, trebuie amenajate astfel încât să ofere lucrătorilor confort şi libertate de mişcare, iar riscurile de natură vizuală să fie reduse.
Potrivit ITM Argeş, angajatorul trebuie să planifice sarcinile lucrătorului astfel încât folosirea zilnică a ecranului de vizualizare să fie întreruptă periodic prin pauze sau schimbări de activitate, pentru a reduce suprasolicitarea.
Totodată, lucrătorii ce utilizează un ecran de vizualizare trebuie să beneficieze de examene oftalmologice atât la angajare, cât şi ulterior, la intervale regulate şi ori de câte ori apar tulburări de vedere, costurile fiind suportate de către angajator; protecţia ochilor şi a vederii poate fi asigurată din punct de vedere al costurilor şi în sistemul naţional de sănătate.
Sarcinile lucrătorului trebuie planificate astfel încât folosirea zilnică a ecranului de vizualizare să fie întreruptă periodic prin pauze sau schimbări de activitate care să reducă suprasolicitarea – atrage atenţia ITM Argeş.