Sâmbătă, la Vila „Florica”, în prezenţa a 70 de reprezentanţi ai organizaţiilor locale ale TNL Argeş a fost dezbătută şi adoptată Rezoluţia „Născut Liber”. Ulterior a avut loc Gala de Excelentă a TNL în cadrul căreia au fost premiaţi cei mai activi tineri liberali din judeţul Argeş. În rezoluţia lor, tinerii liberali au „decretat”:
„Ducem greul în toate campaniile electorale, deci nu suntem simplii lipitori de afişe! Reprezentăm o treime din totalul membrilor PNL, deci nu suntem masă de manevră! Noi avem tineri valoroşi, bine pregătiţi, dar care, din nefericire, nu sunt promovaţi pentru că nu îndeplinesc condiţia de obedienţă! Noi vrem să fim respectaţi şi ascultaţi, chiar şi atunci când punctele noastre de vedere nu sunt pe placul tuturor! Ne-am săturat să ne complacem în situaţia în care meritocraţia este călcată în picioare! Vrem cariere politice bazate pe competenţă, efort şi rezultate. Ne-am săturat de demagogie, oportunism, nepotism şi populism în politică! Vrem să motivăm tinerii să se implice, nu vrem să fim o nouă generaţie de sacrificiu! Vrem ca delictul de opinie să fie radiat din viaţa partidului, iar libertatea de exprimare să fie respectată oricând şi oricum, chiar şi atunci când deranjează! Vrem lideri, nu şefi!”. Problema este: îi ascultă cineva şi îi ia în seamă?
Un Comentariu
Anonim
Gargară.
Toți politicienii vor să se înfrupte și- și doresc un os de ros cât mai mare.