După două luni şi jumătate de pauză, perioadă în care echipele au avut vacanţă şi s-au pregătit, a început partea secundă a Ligii 2.
Sâmbătă, divizionarea secundă FC Argeş a disputat primul meci oficial din acest an. Din păcate, argeşenii au început cu stângul partea a doua a sezonului competiţional 2018-2019, fiind învinşi, în deplasare, cu 1-0, de Metaloglobus Bucureşti. Singurul gol al meciului a fost marcat de Potecea, cu 20 de minute înainte de finalul partidei, în urma unei greşeli a apărării alb-violete.
După cursul jocului, FC Argeş merita să plece cu cel puţin un punct din Bucureşti, însă piteştenii s-au jucat cu ratările. Gazdele se pot considera norocoase pentru că au avut doar două situaţii periculoase pe parcursul celor 90 de minute şi au înscris. De partea cealaltă, în prima repriză, rând pe rând, Buhăescu, Gugu şi Raul Costin s-au întrecut în ratări monumentale, spre disperarea antrenorilor şi a celor 30 de suporteri argeşeni prezenţi la meci. Piteştenii au deschis scorul chiar înainte de pauză, prin Vasile Buhăescu, însă tuşierul a ridicat fanionul pe motiv de ofsaid. După pauză, elevii lui Emil Săndoi şi-au mai trecut în cont alte ocazii clare de gol. Barbu şi Buhăescu au fost foarte aproape de a deschide scorul, însă şuturile lor nu şi-au atins ţinta. Cum în fotbal ocaziile se răzbună, Metaloglobus a deschis scorul prin Potecea. După primirea golului, oaspeţii au forţat egalarea, însă ocaziile pe care le-au avut nu au fost fructificate. În urma acestui rezultat, FC Argeş se menţine pe locul 6, cu cele 41 de puncte acumulate în 22 de etape. În următoarea rundă de campionat, echipa FC Argeş va primi pe propriul teren vizita Chindiei Târgovişte.
Metaloglobus: Fl. Iacob – Caramalău, Fl. Plămadă, C-tin. Costache, Negotei, Ghenovici, Ov. Herea (cpt.), Robert Vîlceanu, Mino Sora, Al. Neagu, Potecea; antrenor: Laszlo Balint;
FC Argeş: Popescu – Oancea, Turda, Gugu, Şerbanică – Năstăsie, Şerban, Costin (cpt), Vasile Gheorghe – Barbu, Buhăescu; au mai intrat Florescu, Nilă şi Buleică; antrenor: Emil Săndoi.
„Adversarul nu ne-a pus probleme”
La finalul meciului, antrenorul Emil Săndoi a spus că elevii săi au pierdut într-un mod nedrept. „Fotbalul este nedrept. E incredibil ca în 90 de minute să ai, poate, opt sau zece ocazii clare de gol, să trimiţi şi mingea în bară, să ratezi aproape din toate poziţiile şi să nu reuşeşti să marchezi. Adversarul a intrat o singură dată în careul nostru de 16 metri în a doua repriză. În prima repriză am mai avut o situaţie periculoasă. Chiar e nedrept fotbalul în situaţii de genul ăsta. A fost un joc pe care l-am dominat din minutul 1 până în minutul 90, iar adversarul nu ne-a pus nicio problemă. E nedrept să iei un gol aşa de uşor, pe o minge bâlbâită prin faţa porţii. Ne-am creat foarte multe ocazii, e un lucru îmbucurător. Dar, dacă nu dai goluri nici din 16 metri, nici din 6 metri, este o problemă. O să lucrăm în continuare. E un rezultat total mincinos, având în vedere ce s-a întâmplat pe teren. Noi am demonstrat că am fost echipa mai bună, am avut şi posesie, am avut şi şuturi la poartă. Am avut o posesie de 75-80 la sută. Din păcate, trebuie să învăţăm din greşeli. Trebuie să ne capacităm pe jocurile următoare, să câştigăm, să fim mai atenţi la finalizare. Să nu uităm că fotbalul se joacă pe goluri. Sper ca în viitor să nu mai avem ghinion”.
* Rezultate consemnate în runda a 22-a: Chindia Târgovişte – Aerostar Bacău 3-2, Luceafărul Oradea – ASU Politehnica Timişoara 0-0, Sportul Snagov – Daco-Getica Bucureşti 2-1, Academica Clinceni – SSC Farul Constanţa 1-0, UTA – Dacia Unirea Brăila 3-0, ACS Poli Timişoara – Ripensia Timişoara 1-0, Energeticianul – Universitatea Cluj 0-2, Pandurii Târgu Jiu – Petrolul Ploieşti 0-2.
* Etapa următoare este programată la finalul acestei săptămâni, când vor avea loc meciurile: ACS Poli Timişoara – Luceafărul Oradea, Ripensia Timişoara – UTA, Dacia Unirea Brăila – Academica Clinceni, SSC Farul Constanţa – Sportul Snagov, Daco-Getica Bucureşti – CS Baloteşti, CS Mioveni – Pandurii Târgu-Jiu, Petrolul Ploieşti – Metaloglobus Bucureşti, FC Argeş – Chindia Târgovişte, Aerostar Bacău – Energeticianul, Universitatea Cluj – ASU Politehnica Timişoara.
Clasament
1. Sportul Snagov 22 15 4 3 37-15 49p
2. Academica Clinceni 22 16 0 6 42-15 48p
3. Petrolul Ploieşti 22 15 3 4 45-19 48p
4. AS FC Universitatea Cluj 22 14 5 3 49-15 47p
5. Chindia Târgovişte 22 14 5 3 44-25 47p
6. FC Argeş 22 12 5 5 36-20 41p
7. CS Mioveni 22 11 4 7 35-21 37p
8. UTA 22 9 5 8 35-30 32p
9. ACS Energeticianul 22 8 5 9 30-28 29p
10. Pandurii Târgu Jiu 22 8 4 10 36-35 28p
11. ASU Politehnica Timişoara 22 7 5 10 18-23 26p
12. Ripensia Timişoara 22 6 7 9 25-32 25p
13. Daco-Getica Bucureşti 22 5 9 8 30-33 24p
14. Luceafărul Oradea 22 6 6 10 24-39 24p
15. Metaloglobus Bucureşti 22 7 3 12 17-43 24p
16. Aerostar Bacău 22 6 4 12 34-42 22p
17. SSC Farul Constanţa 22 6 2 14 29-43 20p
18. CS Baloteşti 22 5 4 13 21-43 19p
19. ACS Poli Timişoara 22 3 4 15 18-45 13p
20. Dacia Unirea Brăila 22 2 6 14 19-58 12p