Ieri, agenţi ai Biroului Rutier Piteşti au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului rutier public de mărfuri şi de persoane.
Cu acest prilej au fost verificate aproape 50 de autovehicule destinate transportului public de persoane şi peste 30 de autovehicule pentru transport marfă, ocazie cu care au fost aplicate 40 de amenzi în valoare de 10.180 lei. Totodată, au fost reţinute două permise în vederea suspendării dreptului de a conduce şi au fost ridicate două certificate de înmatriculare.
Potrivit poliţiei, a fost depistat Valentin B., de 55 de ani, din Piteşti, care conducea un autobuz aflându-se sub influenţa alcoolului. Şoferul, angajat la Publitrans, avea o concentraţie de 0,31 mg/l de alcool pur în aerul expirat şi a fost oprit de oamenii legii când ieşea cu autobuzul din curtea societăţii. El nu a mai apucat să intre pe traseu, iar conducerea societăţii a demarat procedura de desfacere a contractului de muncă.