# Evenimentul a durat vreo 20 de minute, timp în care nu s-a întâmplat mai nimic. Oamenii s-au grăbit să profite de ziua liberă.
160 de ani s-au împlinit ieri de când s-a semnat actul de unire dintre Moldova şi Ţara Românească. Autorităţile locale şi judeţene au marcat, ca de obicei, evenimentul la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe bulevardul I.C. Brătianu dar, spre deosebire de alte dăţi, parcă a fost o „Mică Unire” pe repede înainte.
Cam 20 de minute a durat totul, fără să fie depusă vreo coroană de flori. Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean, spunea că s-a luat această decizie pentru că momentul nu este unul de jale, ci de… sărbătoare.
La murat
Şi uite aşa ieri dimineaţă pe la ora 10 oficialităţile şi câteva zeci de cetăţeni s-au strâns în faţa Curţii de Conturi din Piteşti pentru a marca împlinirea celor 160 de ani de la „Mica Unire”. I-am văzut la locul… faptei pe prefectul Emilian Dragnea, pe preşedintele Consiliului Judeţean Dan Manu şi cei doi vicepreşedinţi, pe primarul Cornel Ionică şi viceprimarul Sorin Apostoliceanu, dar şi câţiva parlamentari precum Simona Bucura Oprescu, Nicolae Velcea şi Nicolae Georgescu.
Un steag mare (nu prea părea de 50 de metri lungime, cum ni se spusese că va fi, dar nu am avut ruleta la noi) era ţinut de mai multe persoane printre care i-am remarcat pe Cristian Gentea, consilier local, Araxy Negoşanu, director al Centrului Cultural Judeţean, dar şi pe parlamentarii Nicolae Velcea şi Nicolae Georgescu. Ploaia măruntă şi vântul parcă au dat un impuls organizatorilor, aşa că totul s-a desfăşurat pe repede înainte.
Prefectul Emilian Dragnea a transmis mesajul premierului Viorica Dăncilă, dar microfonul a jucat feste de câteva ori, un actor de la Teatrul „Alexandru Davila” l-a intepretat, scurt, pe Alexandru Ioan Cuza depunând jurământul de domnitor al celor două provincii reunite, iar apoi „Fanfara Argeşului” a dat tonul pentru Hora Unirii cu melodia „Hai să dăm mână cu mână!”.
Fiecare dintre participanţi şi-a văzut apoi de… ziua liberă dăruită de Guvern cu atâta generozitate…
Un Comentariu
Anonim
După cum ştiți, ziua liberă (24 ianuarie) a fost votată în Parlament, cu câțiva ani în urmă !