La distanţă de o zi unul faţă de altul, mi-au intrat în cabinet doi bărbaţi care au depăşit vârsta a treia şi fiecare după ce are scris pe frunte se îndreaptă spre vârsta a patra. Primul, un orăşean falnic, distins, tonic şi cu simţul umorului, un înţelept cu picioarele pe pământ, ancorat în realitate şi cu o minte brici. Duce o viaţă ordonată, este bine informat, nu are o pensie grozavă, dar nici nu-şi vinde conştiinţa dacă în ani electorali primeşte un pol în plus. Rămânând văduv, este inevitabil cam nevorbit, motiv pentru care iese zilnic pe strada mare din centrul oraşului să facă mişcare şi, alături de alţi trei-patru pensionari, să comenteze realitatea românească la zi.
„Dăm trei tururi, de la Biserica «Sfântul Gheorghe» până prin preajma teatrului. Subiectele abordate sunt cam aceleaşi: Guvern, Parlament, fotbal. Gândim la fel. În anul Centenarului am dat şi note: 5 (cu indulgenţă, că vine Crăciunul) Guvernului şi fotbalului. Iar Parlamentului, un 2 fără dubii”.
Celălalt pacient, confirmând faptul că la maturitate şi bătrâneţe fiecare arată în funcţie de cei şapte ani de acasă, de şcolile şi meseriile prin care a trecut, câtă apă, săpun şi pastă de dinţi a folosit în viaţă, ce caracter şi vicii a avut, este o epavă. L-a însoţit un ginere. Merge greu sprijinindu-se în două crengi transformate în bastoane, pentru că, anatomic, corpul său are forma unui semn de întrebare.
A fost muncitor necalificat, te priveşte cu nişte ochi spălăciţi precum au peştii morţi, în gură nu mai are niciun dinte, hainele de pe el sunt soioase şi este evident că-i dus cu mintea. Trăieşte într-o comună vestită pentru calitatea ţuicii produsă în fiecare gospodărie. Iar ca bonus iată ce ne-a spus ginerele: „Moşul, de când se ştie, la ora 7 dimineaţa, pe burta goală, bea o juma’ de kil de ţuică!”
Un Comentariu
Anonim
Nici cu primul nu mi-e rușine. O fi ăla cu fular roșu. Ocupă Strada mare, nu ai loc de ei, discută degeaba, nu-i bagă nimeni în seamă. Sunt penibili când îi vezi cum se agită și discută politică. Un pensionar deștept nu se plimbă toată ziua pe stradă, mai stă și la biroul lui de acasă, scrie o carte, joacă un ,,remi” cu prietenii, merge în excursii, joacă tenis (dacă mai poate) etc. Și eu mă apropii de pensie și dacă o mai apuc, în niciun caz n-o să mă plimb pe stradă cu alți ,,șoimi”, ci o să-mi îmi aleg un traseu de plimbare, singur, în pas mai vioi sau mai lent, nu cu mâinile la spate, voi
privi orașul și oamenii, rememorând
întâmplările aferente locurilor parcurse, vin acasă, scriu ceva degustând o băutură bună, moderat (nu ca al doilea), citesc o carte (patimă veche), îmi programez excursii, în general voi încerca să rămân tânăr, în limita posibilităților fizice, dar cea mai mare dorință este să-mi rămână creierul tânăr, să nu devin rigid, acru, intolerant, pretențios, să fiu pentru nepoții mei bunicul lui Delavrancea. Toate aceste dorințe sunt condiționate de cea mai prețioasă avere: sănătatea.