# Tânărul de 18 ani a aflat vestea din spatele gratiilor, fiind în arest preventiv.
Poliția a finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de viol și tâlhărie calificată. Este vorba de cazul tânărului din Topoloveni care, abia ce împlinise 18 ani şi s-a dat la o femeie care putea să-i fie mamă sau chiar bunică.
De fapt, după cum am aflat din investigaţii, violatorul a dat buzna în casa femeii şi, beat fiind, a obligat-o să intreţină relaţii sexuale sub ameninţarea cuţitului.
Vă reamintim, gestul nebunesc a avut loc în noaptea de 6 decembrie, la Topoloveni. După ce şi-a bătut joc de femeia în vârstă de 58 ani, individul, pe nume Vasile Alexandru N., i-a furat şi telefonul, pentru ca aceasta să nu aibă posibilitatea să anunţe poliţia. Spre dimineaţă, suspectul a fost prins de poliţişti şi trimis după gratii, şederea sa fiind prelungită, fiindcă judecătorii au decis ca tânărul să rămână în arest preventiv pe o perioadă de 30 zile.
Azi, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunere de trimitere în judecată.