Piaţa Ceair din Piteşti este o bombă cu ceas! Negustorii şi producătorii care comercializează felurite produse în sectoarele neacoperite au ajuns să tremure în faţa tarabelor nu din cauza frigului, ci de teama scandalului pe care îl iscă, permanent, nişte indivizi certaţi cu legea bunului-simţ pe care poliţia nu-i vede, nu-i aude, nu-i sancţionează, nu-i alungă…
Bunăoară, azi, în jurul orei 10, un bişniţar tare în clanţă îşi făcea reclamă la marfa de contrabandă, strigând: „Ţigări şi petarde! Ţigări şi petarde!”. Când un precupeţ a încercat să-l alunge din perimetru, acesta a început să înjure de mama focului şi a fost cât p-aci să sară la bătaie. Coşmarul se repetă zi de zi, spre disperarea comercianţilor care îşi câştigă pâinea în mod onest. În Piaţa Ceair, noul refren al speculanţilor pe care nu-i vede poliţia este „Ţigări şi petarde!”. Petardele vândute ilegal au ajuns deja pe mâna copiilor. Elevii le detonează mai ales seara, când ies de la şcoală. Cartierele răsună de zgomotul „bombiţelor”, semn că afacerea merge ca unsă în Ceair.