Ziua de 1 Decembrie, Ziua Naţională, a fost marcată într-un mod aparte în Piteşti. Manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri s-au ţinut lanţ, culminând cu aprinderea iluminatului de sărbători şi a bradului de Crăciun într-un „mare stil”. Măcar pentru o zi, orgoliile de tot felul au fost lăsate deoparte, iar lumea s-a bucurat, în ciuda frigului, de sărbătoarea naţională.
Cinstirea eroilor
Ziua a început cu depunerea de coroane de flori la Poarta Eroilor de pe strada Trivale şi la monumentul Eroilor de pe strada Crinului. Reprezentanţii instituţiilor publice şi ai partidelor politice au stat împreună, fără să mai ţină cont că unul e „roşu”, altul e „albastru”, iar celălalt e „galben”. La ora 11, în zona centrală a municipiului a avut loc o paradă militară fără prea mare fast, spre dezamăgirea unor piteşteni care ar fi vrut să vadă „în acţiune” şi maşinării şi echipamente speciale ale Armatei şi ale altor instituţii. Ziua a continuat cu spectacole folclorice şi de muzică tânără în mai multe zone din Piteşti.
Cel mai aşteptat moment a fost însă cel de după-amiază, când era anunţată aprinderea iluminatului festiv de sărbători. Zona centrală a fost luată cu asalt de mii de piteşteni dornici să asiste le momentele pregătite de către autorităţi (după unii, peste 20.000 de oameni). La ora 17.30 a avut loc retragerea cu torţe a militarilor Garnizoanei Piteşti, iar la 17.45, conform planului, primarul Cornel Ionică a aprins iluminatul de sărbători. În acelaşi timp, în aer au fost aruncate confetti, iar cerul a fost brăzdat minute bune de un superb foc de artificii şi jocuri de lumini. Faţă de alţi ani, administraţia locală a alocat mai multe resurse pentru iluminatul public şi, în premieră, centrul a fost acoperit cu o cupolă de lumini asemeni celor prezente şi în alte oraşe precum Sibiu sau Braşov. Momentul a fost urmat de un concert susţinut de formaţiile în vogă The Motans şi Provincialii.
Primarul Cornel Ionică le-a mulţumit celor prezenţi la acţiune şi a anunţat că îi invită pe piteşteni şi în Noaptea de Revelion la un spectacol aparte. Mai bine de o jumătate de milion de luminiţe au fost aprinse de 1 Decembrie în tot Piteştiul. Anul acesta a fost instalată în Piaţa Primăriei o cupolă cu 86.000 de luminiţe, iar în bradul de Crăciun sunt 35.000 de beculeţe şi steluţe, iar în tunelul de pe strada Victoriei luminează 65.000 de beculeţe.
Plasele mici desfăşurate au 30.000 de beculeţe, cele transversale din bulevardele Nicolae Bălcescu şi Petrochimiştilor au 26.000 de luminiţe, iar perdelele mari conţin 80.000 de puncte luminoase. În intersecţii şi în cartiere sunt amplasate 146.000 de beculeţe, iar arcadele din Calea Bucureşti, strada Exerciţiu şi Calea Craiovei conţin 30.000 de lumini.
Şi fântâna din Piaţa Primăriei este împodobită cu nu mai puţin de 27.000 de beculeţe. De asemenea, în zona centrală sunt desfăşurate 28 de km de şiruri luminoase, iar în restul oraşului, alţi 127 km. Tot pe 1 Decembrie s-au deschis şi Târgul de Crăciun (Piaţa Primăriei) şi Orăşelul Copiilor (Bowling) care vor fi la dispoziţia doritorilor până pe 6 ianuarie 2019.