Ieri-dimineaţă, o femeie de 80 de ani a mers la un magazin alimentar situat în zona Pieţei Centrale din Cîmpulung.
În timp ce era printre rafturi şi făcea cumpărături, i s-a făcut rău şi a căzut ca secerată în stare de inconştienţă, printre rafturile magazinului. Un echipaj SMURD sosit în scurt timp la faţa locului, i-a acordat primul ajutor şi a transportat-o la Spitalul Municipal cu manevrele de resuscitare în curs, dar din păcate octogenara a fost declarată decedată.
„Am văzut că duce mâna la piept, a ţipat şi s-a prăbuşit. Am strigat după ajutor, am sunat şi la 112, dar când a venit salvarea, femeia era deja moartă”, a declarat o femeie, care a văzut ce s-a întâmplat.
Se presupune că este vorba despre un infarct miocardic, dar cauza morţii va fi stabilită certitudine după efectuarea autopsiei.