A început stagiul de pregătire şi formare a celor 14 candidaţi care au promovat concursul pentru ocuparea unor posturi de agenţi prin încadrare din sursă externă organizat pe 14 mai. Este vorba despre opt femei şi şase bărbaţi, care pe 11 iulie vor depune jurământul militar. Astfel, până la plecarea la cursul de pregătire intensivă aceştia se vor familiariza cu noul loc de muncă şi cu noii colegi. Începând cu 25 oulie, timp de trei luni nou-încadraţii vor participa la cursul de iniţiere în carieră, urmând să fie pregătiţi de profesori şi poliţişti specializaţi în cadrul Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor „Nicolae Golescu” din Slatina. După finalizarea cursului, ei se vor afla, pentru trei luni, în responsabilitatea unui coleg cu experienţă, care le va arăta pe viu, cum se zice, ce presupune munca de poliţie, iar din acel moment vor avea şi drept de folosire a armamentului cu care vor fi dotaţi.
Val. NICOLAU