Fie că sunt elevi de liceu sau studenţi, tinerii îi au ca model şi îndrumător în carieră şi viaţă pe profesori. În următorul sondaj de opinie încercăm să aflăm părerea tinerilor în legătură cu portretul unui profesor ideal şi lucrurile pe care le apreciază cel mai mult la un dascăl.
„Fiecare profesor are calităţi”
Elena Nicoleta, 20 de ani, Kinetoterapie: „Fiecare profesor are calităţi pe care cu toţii le observam la un moment dat. Nu am un profesor preferat, dar îi iubesc pe cei care pun suflet, cei cu dragoste pentru oameni, cei răbdători, cei cu abilităţi excelente de comunicare, cu simţul umorului şi altele.”
„Apreciez comunicarea”
Adelina Făncuţă, 19 ani, Jurnalism: „Din punctul meu de vedere, profesorii sunt cei care ne deschid ochii către noi orizonturi. Primul lucru pe care eu îl apreciez la un profesor este comunicarea. Faptul că ne explică detaliat un lucru, că ne dau exemple pentru a înţelege exact despre ce se discută. Un alt lucru pe care îl apreciez este implicarea, atunci când un profesor se implică este dovada clară că este un profesor bun, dincolo de cunoştinţele pe care le are. Şi înţelegerea oferită de un profesor este o calitate importantă. Atunci când avem o problemă, cel mai important lucru este să fii înţeles. Am de învăţat lucruri de la fiecare profesor pe care îl am.”
Sebastian Andronie, 20 ani, Psihologie: „Eu văd profesorul perfect având următoarele calităţi: spontaneitatea şi faptul că e pasionat şi implicat în ceea ce face. Am întâlnit astfel de profesori în liceu, dar şi acum, la facultate, şi este o mare plăcere.”
„Implicat în cursurile pe care le predă”
Elena Popa, 19 ani, Ştiinţe Administrative: „Un profesor bun este acela care este total implicat în cursurile pe care le predă. Apreciez toţi profesorii, dar mai ales pe cei care încearcă să fie şi prietenii noştri şi să ne completeze lacunele, nu să facă un minus din ele.”
Adrian Deaconu, 21 ani, Drept: „Profesorii ne sunt alături în cea mai importantă perioadă, cât suntem în dezvoltare. Cu siguranţă că îşi pun amprenta asupra educaţiei noastre, exact aşa cum se întâmplă şi în familie. Îmi plac profesorii care transmit multă energie pozitivă, care ştiu să explice materia pe care o au şi ne scot din monotonia cursurilor.”