Continuă incertitudinea în liga a doua de fotbal. La cum se prezintă lucrurile în acest moment, există riscul ca ediţia de campionat 2016-2017 să înceapă cu mai puţin de 22 de echipe. Mai mult decât atât, cluburilor retrogradate li s-a recomandat să se înscrie. Regulamentul competiţiei precizează că în eventualitatea în care o echipă nu se înscrie în eşalonul doi, locul ei va fi luat de echipa retrogradată, clasată cel mai aproape de locurile care asigurau salvarea în sezonul precedent.
Câte echipe pornesc la drum?
După cum deja se ştie, liga secundă se pregăteşte de un sezon aparte: oficialii federali au gândit o singură serie cu 22 de echipe, însă noul sistem devine greu de pus în practică, conform site-ului www.liga2.ro. Multitudinea de echipe aflate în prag de faliment le dau bătăi de cap federalilor.
Petrolul Ploieşti se numără printre formaţiile care se află în imposibilitatea de a se înscrie în liga secundă. Clubul ploieştean a intrat în faliment, a fost abandonat şi nu se va mai înscrie în campionat. Într-o situaţie similară se află şi FC Braşov şi Farul Constanţa. În cazul constănţenilor s-a decis intrarea în faliment, dar decizia a fost contestată, în timp ce braşovenilor li s-a prelungit agonia.
Alte patru formaţii, FCM Baia Mare, ACS Berceni, Şoimii Pâncota, SC Bacău, nu stau nici ele pe roz şi aşteaptă o mână salvatoare.
În această situaţie, Liga 2 are doar 15 echipe aproape sigure de participarea în noul sezon. Acestea sunt: ACS Poli Timişoara, Dunărea Călăraşi, Dacia Unirea Brăila, FC Academica Clinceni, UTA Bătrâna Doamnă, Chindia Târgovişte, CS Mioveni, CS Baloteşti, CSM Râmnicu Vâlcea, Olimpia Satu Mare, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Juventus Bucureşti, CS Afumaţi, ASU Poli Timişoara şi Luceafărul Oradea.
Ar putea continua
Puşi în temă cu situaţia jalnică existentă la multe echipe care au drept de a juca în liga secundă, oficialii FRF au început să-i contacteze telefonic pe reprezentanţii echipelor care au retrogradat. Rapid CFR Suceava, Bucovina Pojorâta, Universitatea Cluj, Unirea Tărlungeni şi Metalul Reşiţa sunt formaţiile care s-ar putea regăsi la startul ligii a doua. Deja Rapid Suceava şi Unirea Tărlungeni au depus cereri pentru a juca în noua ediţie a eşalonului secund.
„Bine nu are cum să fie!”
Preşedintele AJF Argeş, fostul arbitru prim-divizionar Cornel Sorescu, este aproape sigur că viitorul sezon al ligii secunde nu va începe cu 22 de echipe, numărul lor fiind mult mai mic. „Bine nu are cum să fie, nu vedeţi că este din ce în ce mai rău?! Şi nu vorbesc doar despre fotbal, ci despre sport în general. La fotbal, micşorându-se numărul de echipe, şi nivelul competiţiei scade considerabil. Principala cauză nu este cea financiară, sunt mai multe motive pentru care sportul românesc este la pământ. Nici organizatoric nu stăm bine. Fără sprijinul guvernului nu putem ieşi din impas. Nu se mai organizează ca pe vremuri competiţii. Învăţământul este cum este, interesul a dispărut, copiii nu mai sunt încurajaţi de nimeni să facă sport. Ce ne facem, domnilor?”, s-a întrebat retoric oficialul AJF-ului.
Monica CRISTEA
2 Comentarii
Ioan
Tot voi….care stați pe scaune comode și din care ați coordonat acest asasinat al sportului romanesc sunteți principalii responsabili….ați transformat în deșeu….toata infrastructura sportiva creată în zeci de ani….sustineti impostura în fotbal….și te întrebi ce este de făcut….te întreb eu…..de ce mai stai pe funcție?….demisia și returneaza banii de salariu încasați ani de zile în care nu ati făcut altceva decât sa….va faceți ca lucrați. Vai de capul vostru.
IONEL
DOMNULE SORESCU DVS DE CE NU VA BATETI ACOLO LA FRF CA SI PITESTIUL SA PRIMEASCA UN LOC DE B?
NU CREDETI CA SCM PITESTI CARE A TERMINAT CAMPIONATUL PE LOCUL 1 LA EGALITATE CU AFUMATI SI A PIERDUT PROMOIVAREA LA UN GOL MERITA SA FIE ACOLO? DE CE SA VINA O ECHIPA RETROGRADATA CA POJORATA SI PITESTIUL SA NU PRIMEASCA O ASFEL DE INVITATIE IN B?
CA ARGESAN TREBUIE SA VA FIE RUSINE DOMNULE SORESCU CA NU FACETI PRESIUNI ACOLO IN LIMITA LEGII CA SI PITEESTIUL SA CONTEZE.
SI PRESEDINTELUI FRF PUS ACOLO DE BASESCU AR TREBUI SA II FIE RUSINE CA NU AJUTA MAI MULT ORASUL LUI DOBRIN PENTRU TOT CE A FACUT PITESTIUL SI CAT A DAT FOTBALULUI ROMANESC CRED CA MERITAM SI NOI O INVITATIE SA JUCAM ANUL ASTA IN B PENTRU CA BAIETII AU MUNCIT PE TEREN SI TERMINASERA SI EI PE LOCUL 1. DACA SCM NU PRIMESTE SI EA O INVITATIE DE A JUCA IN B ATUNCI INSEAMNA CA BURLEANU NU VREA BINELE FC ARGES SI O SA PUNA PIEDICI SI IN PRIVINTA CUMPARARII BRENDULUI FC ARGES DE CATRE PRIMARIE SI CONSILIUL LOCAL SI ATUNCI O SA FIE GREU SA MAI RENASCA FOTBALUL IN ARTGES SI IN PITESTI DACA FRF ARE ORDIN DE SUS SA NU SE INTAMPLE ASTA.