Ajunsă în zona indicată de „avocat”, care spusese că nu va putea veni personal (se ştie că escrocii se pun la adăpost şi trimit la înaintare „săgeţi”, adică persoane care ridică banii), colega noastră şi poliţiştii care o însoţeau n-au găsit pe nimeni. În schimb, a sunat din nou telefonul şi o voce a… felicitat-o pe M. că şi-a jucat bine cartea, indicându-i să dea banii la o maşină cu număr de MAI (în realitate un astfel de vehicul n-a fost implicat în acţiune).
Este surprinzător şi de-a dreptul dezamăgitor faptul că flagrantul pus la cale a fost ratat de poliţişti, ţinând cont că destui escroci care operau prin metoda „Accidentul” au fost prinşi la Piteşti. Avem în vedere cazul de la Leordeni, când doi indivizi dirijaţi de un puşcăriaş încarcerat la Penitenciarul Galaţi au fost prinşi târziu după miezul nopţii; cazul de la o bancă din centrul Piteştiului când autorul a fost capturat după ce i-a plimbat pe poliţişti o jumătate de oraş, să fie sigur că nu e urmărit; sau turcul prins pe terasa Restaurantului „McDonald’s” de la Gară Sud, care-şi lăsase maşina în parcarea blocului nr. 212, de pe strada Fraţii Goleşti, de asemenea „ghidonat” de un conaţional aflat în Puşcăria Rahova etc. A fost prost realizată acţiunea? A fost lipsă de profesionalism? S-au dat cu ceva de gol poliţiştii, au făcut o mişcare greşită care l-a pus în gardă pe escroc? Nu ştim. Singura certitudine este că oamenii legii, plătiţi din bani publici ca să-i apere pe cetăţeni, au dat-o-n bară, cum se zice, iar escrocul le-a cam râs în nas (dovadă fiind ultimul apel primit de colega noastră care era cu poliţistul lângă ea, în civil). Aşa-zisul avocat e liber ca pasărea cerului. Atât de liber, încât poate pune la care o altă escrocherie, iar un om mai slab de înger, luat pe nepregătite, chiar din somn, poate să-i cadă victimă.
Am solicitat conducerii Poliţiei Argeş un punct de vedere referitor la cele întâmplate. Chestorul Ionel Ispir l-a convocat pe comisarul-şef Mihai Dorin, şeful Poliţiei Piteşti, căruia i-a cerut să verifice situaţia şi să-i înainteze un raport detaliat, pe care să ni-l transmită şi nouă. În ceea ce ne priveşte, bine ar fi dacă raportul ar veni la pachet şi cu… escrocul. Că nu de hârtii avem nevoie, ci de fapte!
Val. NICOLAU