O femeie a murit în chinuri, după ce locuinţa i-a fost cupinsă de flăcări. Pompierii sunt cei care au găsit trupul carbonizat.
Tragedia a avut loc la miezul nopţii de luni spre marţi în Ungheni, satul Găujani, unde un violent incendiu a izbucnit la o casă. Era ora 23.58, când un cetăţean din comuna precizată a sunat la 112 ca să anunţe incendiul. Şi tot el a fost cel care susţinea că proprietara ar fi în casă. Când au sosit, forţele de intervenţie au constatat că focul ardea în dezvoltare şi cuprinsese întreaga casă.
„Pentru stingerea incendiului care a cuprins o casă în localitatea Ungheni, au intervenit colegii mei de la Secţia de Pompieri Costeşti cu două autospeciale cu apă şi spumă. Totodată, la locul solicitării a ajuns şi un echipaj cu o ambulanţă SMURD, care a însoţit echipele de stingere. Apelul s-a confirmat. În clădire a fost găsită şi o femeie, în vârstă de 88 de ani, din păcate decedata”, a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş.
Au ars în totalitate locuinţa construită din paiantă şi anexele gospodăreşti pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp, mobilier şi aparatură electrocasnică, actre şi materiale textile, precum şi 3,5 tone de cereale şi o tonă de lemn de foc.
De asemenea, pompierii care efectiv au intrat în foc, au evacuat din casă două butelii, care prezentau pericol iminent de explozie. Din verificări a rezultat că incendiul a fost cauzat de scânteile ieşite prin coşul de fum deteriorat, trupul fără viaţă a fost transportat la medicina legală pentru efectuarea autopsiei, iar în cauză a fost deschis dosar penal.