Astăzi, de la ora 16:30, divizionara a doua de fotbal CS Mioveni va juca, pe teren propriu, partida din cadrul optimilor Cupei României, adversara
galben-verzilor fiind Sepsi Sfântu Gheorghe, echipă din Liga I.
Chiar dacă oaspeţii pornesc favoriţi prin prisma faptului că evoluează într-un eşalon superior, argeşenii sunt decişi să facă o figură frumoasă şi să le dăruiască încă un succes preţios înfocaţilor suporteri: „Acum urmează meciul de Cupă, cu Sepsi. Obiectivul nostru a fost să aducem o echipă de Liga 1 la Mioveni. Este adevărat, ne doream altă formaţie, una cu nume sonor, dar nu mai contează. Important este că am ajuns până în această fază, am muncit şi ne-am dăruit. În meciurile din Cupa României orice rezultat este posibil. Oaspeţii pornesc cu prima şansă, sunt o echipă de Liga 1 şi se află în prima parte a clasamentului. Noi încercăm însă să câştigăm, ar fi frumos să ne calificăm în sferturi. Băieţii sunt conştienţi de însemnătatea confruntării şi vor face tot posibilul să obţină rezultatul pe care ni-l dorim”, a declarat Iordan Eftimie, tehnicianul celor de la CS Mioveni. CS Mioveni este singura reprezentantă a judeţului în această fază a competiţiei
Sepsi Sf. Gheorghe este o formaţie care se află la al doilea an în Liga 1, dar în urmă cu două sezoane a evoluat în Liga a II-a cu CS Mioveni. Rezultatele de atunci, în partidele directe, au fost: victorie, la Mioveni, a echipei gazdă, cu 2-0, şi remiză, în deplasare, la Sf Gheorghe, 1-1.
Galben-verzii au moralul destul de bun după ultimul joc disputat în campionat. Argeşenii au obţinut o victorie, scor 2-1, pe teren propriu, în faţa echipei Daco-Getica Bucureşti, şi tratează confruntarea din această după-amiază cu maximă seriozitate, obiectivul fiind calificarea în următorul act.
Optimile de finală ale Cupei României se dispută într-o singură manşă, câştigătoarele calificându-se în sferturile de finală ale întrecerii. În caz de egalitate la finalul celor 90 de minute regulamentare se vor disputa două reprize de prelungiri şi, după caz, se vor executa lovituri de departajare.
Chiar dacă este o formaţie din eşalonul secund, în trecut, CS Mioveni a produs o serie de surprize în Cupa României. În urmă cu doi ani, a reuşit s-o elimine pe Steaua, în optimi, după executarea loviturilor de departajare, iar în urmă cu patru sezoane, realiza o altă surpriză de proporţii, eliminând-o pe Dinamo, tot în optimile Cupei, scor 1-0. Antrenor era Claudiu Niculescu. Atunci, CS Mioveni putea ajunge până în semifinalele competiţiei, dar a pierdut sfertul cu CFR Cluj, într-o manieră dramatică, scor 3-4, după ce a condus cu 3-0.
Biletul de intrare, 10 lei
Pentru meciul de astăzi, organizatorii au pus deja în vânzare şi bilete. Preţul acestora este 10 lei, intrarea generală. Tichetele s-au pus în vânzare în timpul partidei cu Daco-Getica, achiziţionarea acestora putând fi făcută şi astăzi, până la ora începerii jocului, de la casele de bilete ale stadionului. Este primul meci al Mioveniului din acest sezon la care accesul se face cu bilete de intrare. După cum se ştie, intrarea spectatorilor la jocurile din campionat ale galben-verzilor, de pe propriul teren, este liberă. Meciul de astăzi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Telekom Sport 1.
* Aseară s-au jucat confruntările: AFC Hermannstadt – FC Voluntari, Turris-Oltul Turnu Măgurele – U Craiova 1948 CS şi CSM Politehnica Iaşi – FC Viitorul (toate partidele s-au terminat după închiderea ediţiei);
* Astăzi sunt programate meciurile: FC Universitatea Cluj – AFC Astra (ora 19, Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport), Gaz Metan Mediaş – CFR 1907 Cluj (ora 21:45, Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus);
* Mâine se dispută ultimele jocuri: AFK Csikszereda – Dinamo (ora 19, Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus) şi Dunărea Călăraşi – FCSB (ora 21:45, Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus).