Divizionara secundă FC Argeş vrea să mai spele din ruşinea trăită în runda precedentă şi să reintre în lupta pentru primele locuri. Echipa din Trivale se pregăteşte de duelul pe care-l va susţine, mâine, pe teren propriu, de la ora 11, în cadrul etapei a 14-a, cu Dacia Unirea Brăila, formaţie aflată pe ultimul loc în clasamentul Ligii a II-a. Aparent, misiunea argeşenilor pare facilă, însă nu trebuie să uităm că ambele eşecuri suferite de ei în această ediţie de campionat au fost în faţa unor adversari modeşti. Elevii lui Săndoi au piedut, în deplasare, în faţa echipelor Aerostar Bacău şi SSC Farul Constanţa, formaţii care luptă să se salveze de la retroradare.
Înaintea partidei de sâmbătă, FC Argeş ocupă locul cinci cu 25 de puncte, în timp ce Dacia Unirea Brăila se află pe locul 20, având doar cinci puncte acumulate în 13 etape.
„Fără drept de apel”
Antrenorul Emil Săndoi şi doi dintre elevii săi, Octavian Popescu şi Raul Hreniuc, au prefaţat confruntarea de mâine dimineaţă. Tehnicianul
alb-violet le-a transmis elevilor săi să rămână modeşti şi să nu îşi trateze de sus adversarul. Emil Săndoi a vorbit şi despre eşecul de la Constanţa: „Venim după un joc de tristă amintire. Am pierdut la Constanţa fără drept de apel. Am comis o serie de greşeli individuale, chiar foarte multe. Este inacceptabil. Sâmbătă vom întâlni o formaţie aflată în criză de puncte. Brăila va veni la Piteşti să joace cu ambiţie, iar noi trebuie să fim foarte atenţi. Am analizat jocul adversarului; brăilenii au primit multe goluri, dar uneori au fost şi lipsiţi de şansă. Pe noi ne interesează victoria, vrem să rămânem în plutonul fruntaş şi sperăm să putem gestiona cât se poate de bine aceste ultime etape rămase din prima parte a sezonului. La unii jucători s-a instalat o stare de oboseală. Vor fi schimbări în echipă şi sper ca fotbaliştii pe care mă voi baza să nu mă dezamăgească. Publicul aşteaptă de la noi un succes. Aproape în toate partidele din acest sezon am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, foarte disciplinată. La Constanţa au greşit şi jucătorii cu experienţă. Mă îngrijorează acest aspect, dar trebuie să rămânem concentraţi şi să tratăm toate jocurile cu maximă seriozitate. Nu trebuie să ne considerăm dinainte câştigători. Dacă Farul Constanţa ar fi fost o echipă puternică, care să joace foarte bine, deschis, să ne pună probleme, aş fi înţeles oarecum eşecul. Însă când ai în faţă un adversar care nu e de speriat, sunt inacceptabile greşelile comise de elevii mei”.
„Să fim serioşi”
Fotbaliştii alb-violeţi sunt încrezători înaintea partidei de mâine. „Nu trebuie să ne temem de nimic; să fim serioşi şi să ştim ce vrem. Ne interesează cele trei puncte puse în joc şi vom face tot posibilul să le obţinem. Trebuie să ne revanşăm în faţa suporterilor noştri care ne susţin la bine şi la greu”, a spus portarul Octavian Popescu. Raul Hreniuc a adăugat: „Ne aşteaptă un meci greu în faţa unei echipe din subsolul clasamentului. Ne aflăm într-un moment greu, venim după un eşec greu de digerat, dar sperăm să învingem”.