… Este, alături de „Lido”, cel mai cunoscut cabaret din Europa. Dacă nu din lume. Aşa că m-am gândit să mă duc şi eu pe-acolo ca să vă pot spune ce se întâmplă. Şi am rămas tablou. În prezenţa splendorilor feminine care dansează goale în acordurile unei muzici lascive. Dar de data aceasta fetele aveau concurenţă: şerpi. Un dresor dădea un spectacol asistat de o fată care dansa. Într-un uriaş acvariu. Am aflat ieri că Enrico Horn (46 de ani), dresor de şerpi pentru celebrul cabaret parizian, a decedat. Dar nu e sigur că din cauza muşcăturii de şarpe. Corpul său a fost descoperit vineri de mama sa în salonul casei din apropierea Parisului, unde trăiau împreună. Şerpii erau în viaţă şi au fost luaţi în primire de o echipă a brigadei de pompieri a oraşului.
Patru şerpi boa, dar şi alţii, precum şi pisici şi iepuri au fost găsiţi în casa dresorului. Pe o mână a acestuia erau urme evidente de muşcături. Procurorul din Pontoise le consideră posibile cauze ale decesului. Se pare că răposatul avea şi o sănătate fragilă.
Un responsabil al cabaretului, şocat de moartea dresorului, a declarat: „Enrico lucra de vreo şase ani ca dresor de şerpi. Spectacolul cuprinde o secvenţă care se desfăşura după numerele de dansuri lascive ale fetelor. Enrico trebuia să aducă şerpii, să-i dreseze, să-i supravegheze”. Fetele vin singure, nu le aduce nimeni.
Reptilele boa care au fost recuperate de pompieri cântăresc vreo 30 kg fiecare şi au mai mulţi metri în lungime. Vor fi transferate la Ferma Tropicală, în arondismentul 18 din Paris. Întrebarea care se pune imediat este dacă pisicile reprezentau alimentaţia şerpilor. Ele trăiau în întuneric complet, în cuşcă, cu apă stătută. Nu se făcea nicio curăţenie.
Am înţeles acum de unde învăţaseră dansatoarele cabaretului acele mişcări şerpuitoare… Numai că ele nu mănâncă pisici…