Definiţia constituţională a familiei ar urma să fie modificată, potrivit unui proiect de act normativ care a primit marţi votul senatorilor, astfel încât să se prevadă că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, nu între soţi. Totuşi, această modificare mai trebuie să treacă şi de votul românilor pentru a se putea aplica, referendumul naţional fiind programat pe 7 octombrie 2018. USR a votat împotrivă. Discuţia este amplă şi a împărţit deja în două tabere societatea.
Apostrofat…
În ediţia de ieri a cotidianului „Argeşul” prezentam câteva impresii dintr-o călătorie pe care am întreprins-o în SUA în luna august a anului în curs. Ţara tuturor posibilităţilor este şi ţara libertăţilor (constituţionale) absolute. Am întâlnit cupluri de bărbaţi ţinându-se tandru de mână, cupluri de femei afectuoase una cu alta, dar şi reclame în metrou (la o pernă specială) în care actori principali era un cuplu de homosexuali. Când am postat imaginea pe pagina mea de Facebook şi am comentat „Că tot vorbim noi despre familia tradiţională…”, imediat am avut reacţii dure din partea unor „prieteni” virtuali care mai să mă linşeze că nu înţeleg eu libertăţile şi evoluţia lumii în care trăim. Corect, fiecare este liber să facă tot ce vrea, în limitele legii. Să iubească pe cine vrea. Dar cât de departe putem merge cu conceptul de familie modernă? Mai exact (şi mai important), putem accepta ca un astfel de cuplu să poată adopta copii şi să îi crească, educându-i într-un anumit sipirit? Sau lăsăm natura să îşi urmeze cursul firesc? Sunt chestiuni care ne frământă nu doar pe noi, căci aproape de primăria din New York am văzut zilnic militanţi pentru familia tradiţională pe care USR o refuză acum…
Revenind…
Deputaţii au adoptat în mai 2017 o Propunere legislativă de revizuire a Constituţiei României, ce a fost iniţiată de cetăţenii României (3 milioane de semnături), iar aceasta a trecut marţi şi de votul senatorilor. Pentru a se aplica, aceasta trebuie să treacă şi de un referendum naţional care este programat pentru 7 octombrie 2018. Documentul vizează strict schimbarea definiţiei constituţionale a familiei. Mai exact, iniţiatorii vor modificarea prevederii în cauză în sensul precizării explicite că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, nu între soţi, aşa cum este acum. Conform expunerii de motive a proiectului de lege, iniţiatorii susţin că modificarea este necesară „pentru a recunoaşte în mod neechivoc că dreptul de a întemeia o familie este un drept fundamental destinat bărbatului şi femeii, de care ei se bucură nu individual, ci împreună”. Totodată, aceştia subliniază că în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este folosită, de asemenea, noţiunea de „bărbat şi femeie”, atunci când vine vorba de recunoaşterea dreptului la căsătorie şi consacrarea dreptului de a întemeia o familie.