Momente de panică pentru trei turişti aflaţi în drumeţie pe munte, după ce au fost atacaţi de trei câini ciobăneşti şi au solicitat ajutorul salvamontiştilor pentru a-i scoate din zonă.
Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi în zona Căldarea Capra. Pentru a nu deveni victime ale patrupedelor, salvatorii montani s-au „înarmat” cu beţe de schi şi cu spray-uri cu piper.
Pe traseu s-au întâlnit cu turistul care solicitase sprijin, apoi au ajuns şi la cel de al doilea. Al treilea turist, care fusese muşcat nu foarte rău de unul dintre cîinii furioşi în Fereastra Mică, a făcut cale-ntoarsă în creastă şi în jurul orei noupă dimineaţa a zilei de ieri a ajuns teafăr la Bâlea Lac.
A preferat să recurgă la această variantă din cauză că i-a fost teamă să continue coborârea pe acelaşi traseu.
„Noaptea trecută am avut un apel de urgenţă referitor la trei turişti atacaţi de câinii ciobăneşti de la bordeiele din Valea Capra. Colegii noştri aflaţi în patrulare la Cota 2000, au coborat dotându-se cu spray-uri cu piper şi beţe de schi, conştienţi fiind că acele obiecte nu înseamna mare lucru în faţa unei haite înrăite. Dar ne întrebăm… unde se va ajunge cu turismul nostru, dacă ciobanii nu păţesc nimic în astfel de situaţii? În ghidurile Lonely Planet şi National Geographic, câinii de stână din ţara noastră sunt semnalaţi ca fiind sălbatici, îndemnând la prudenţă în abordarea traseelor turistice (…) Chiar să nu existe vreo rezolvare?”, a postat pe pagina de Facebook Salvamont Argeş, care astfel trage un serios semnal de alarmă în această privinţă.
Vă reamintim că, săptămâna trecută, un turist englez a fost atacat de o haită de câini aparţinând unei stâne de la cota 1.300 în zona Piscu Negru.
În timp ce fugea ca să scape de animalele furioase, bărbatul a căzut, s-a rănit la un picior şi a avut nevoie de intervenţia salvamontiştilor.
Este motivul pentru care, la rândul nostru, întrebăm autorităţile dacă au sau nu de gând să ia măsuri, fiindcă pe lângă urşi, iată că mai nou şi câinii de la stâne devin un pericol pentru turişti.
Care şi-aşa nu sunt prea mulţi într-un judeţ cu un potenţial turistic uriaş, dar prea puţin valorificat.